Experimentele au fost realizate în contexte controlate de fizică cuantică, unde fotonii – particulele elementare ale luminii – au fost trimiși printr-un nor de atomi răciți. În anumite condiții, cercetătorii au observat că timpul măsurat pentru traversarea mediului părea să fie negativ. Mai exact, fotonii ajungeau la destinație mai repede decât ar fi permis calculele clasice bazate pe viteza luminii.

Fenomenul nu înseamnă însă că timpul a fost inversat în sensul science-fiction-ului și nici că ar exista posibilitatea călătoriei în trecut. Fizicienii implicați în studii explică faptul că rezultatele sunt compatibile cu mecanica cuantică și nu încalcă teoria relativității formulată de Albert Einstein. În realitate, este vorba despre un efect statistic și ondulatoriu care apare în comportamentul fotonilor la scară microscopică.

Potrivit cercetătorilor, efectul este legat de modul în care impulsurile luminoase interacționează cu materia. Doar anumite componente ale undei luminoase reușesc să traverseze mediul, ceea ce poate crea impresia că semnalul a ieșit înainte de a intra complet. Deși fenomenul era cunoscut teoretic de mai multe decenii, noile măsurători au oferit pentru prima dată o confirmare experimentală mai clară a acestui comportament neobișnuit.

În paralel, alte studii recente sugerează că timpul ar putea să nu fie o proprietate fundamentală a universului, ci un efect emergent rezultat din procese cuantice mai profunde. Unele modele teoretice analizate de fizicieni indică faptul că „săgeata timpului” – percepția că timpul curge într-o singură direcție, din trecut spre viitor – poate fi modificată sau chiar inversată la nivel cuantic.

Cercetările publicate în reviste de specialitate precum Physical Review Letters și Physical Review X au atras atenția comunității științifice deoarece deschid noi perspective asupra relației dintre mecanica cuantică și gravitație, două dintre cele mai importante domenii ale fizicii moderne care încă nu au fost unificate complet într-o teorie comună.

Unii cercetători consideră că aceste experimente ar putea contribui, pe termen lung, la dezvoltarea unor tehnologii cuantice mai performante, inclusiv sisteme de comunicații și computere cuantice. Totuși, specialiștii avertizează că interpretările spectaculoase trebuie tratate cu prudență. Fenomenul de „timp negativ” nu înseamnă că obiectele pot călători efectiv înapoi în timp sau că legile fundamentale ale fizicii au fost răsturnate.

De altfel, fizicienii implicați în experimente subliniază că efectele observate apar exclusiv la nivel microscopic și în condiții extrem de controlate de laborator. La scară umană, timpul continuă să funcționeze conform regulilor clasice cunoscute. Cu toate acestea, rezultatele demonstrează că universul cuantic ascunde încă numeroase fenomene greu de intuit și că noțiunea de timp ar putea fi mult mai complexă decât se credea până acum.

The post O nouă descoperire în fizica cuantică sugerează că timpul nu funcționează mereu liniar appeared first on La Cafea.

Cei trei cercetători au realizat, în anii 1984–1985, o serie de experimente revoluționare la Universitatea din California, Berkeley, folosind un circuit electric construit din materiale supraconductoare. Acest sistem permitea curentului să circule fără rezistență electrică și era configurat cu o joncțiune Josephson – o barieră subțire de material neconductor între două supraconductoare.

Prin aceste experimente, Clarke, Devoret și Martinis au demonstrat că proprietățile mecanicii cuantice, precum tunelarea și cuantificarea energiei, pot fi observate la scară macroscopică. Mai exact, sistemul electric putea trece dintr-o stare în alta ca și cum ar fi traversat un zid, iar energia era absorbită și emisă în doze precise, conform predicțiilor teoriei cuantice.

„Laureații au arătat că fenomenele bizare ale lumii cuantice pot fi transpuse într-un sistem suficient de mare încât să poată fi ținut în mână”, se arată în explicația oficială oferită de Academia Regală Suedeză. Această realizare a deschis calea pentru dezvoltarea tehnologiilor cuantice moderne, inclusiv computerele cuantice și senzori de înaltă precizie.

John Clarke este afiliat Universității din California, Berkeley, Michel H. Devoret activează la Universitatea Yale, iar John M. Martinis este cercetător la Universitatea din California, Santa Barbara.

Premiul Nobel pentru Fizică 2025 marchează o recunoaștere istorică a unei descoperiri care a făcut legătura între lumea invizibilă a particulelor subatomice și realitatea tangibilă a obiectelor din viața de zi cu zi.

The post Premiul Nobel pentru Fizică 2025 merge în SUA, pentru „tunelarea cuantică” appeared first on La Cafea.