Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis luni, 14.07.2025, un ultimatum Rusiei, oferindu-i un termen de 50 de zile pentru a încheia conflictul din Ucraina. Administrația americană a amenințat cu sancțiuni economice suplimentare, inclusiv aplicarea unor tarife comerciale de până la 100% asupra importurilor din Rusia. Totodată, au fost anunțate acorduri privind vânzarea de echipamente militare avansate către țările NATO, care urmează să fie distribuite în sprijinul Ucrainei.
Într-o conferință de presă comună cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, Donald Trump a confirmat că acest ultimatum este însoțit de avertismente clare referitoare la aplicarea tarifelor „severe” dacă Rusia nu acceptă să pună capăt războiului în termenul stabilit. Mai mult, au fost detalii despre un acord prin care țările membre NATO vor achiziționa sisteme militare moderne, precum echipamente de apărare antiaeriană Patriot, pentru a le transfera Ucrainei.
Reacțiile piețelor financiare rusești au fost surprinzătoare: Bursa de la Moscova a înregistrat o creștere imediată, întrucât investitorii au perceput măsurile anunțate drept mai moderate decât cele anticipate anterior. Anterior în spațiul public se vehiculaseră ipoteze privind tarife comerciale mult mai ridicate.
Administrația SUA precizează că noile sancțiuni vor include și tarife secundare care vor viza țările terțe ce continuă să importe produse sau resurse energetice din Rusia.
Reacțiile oficiale din partea Moscovei sunt așteptate în perioada următoare. În același timp, liderii europeni discută posibile răspunsuri coordonate în cadrul Uniunii Europene.
Aceste măsuri marchează o intensificare semnificativă a presiunii economice și militare asupra Rusiei, în contextul unui conflict care a generat o criză umanitară și politică de proporții în regiunea est-europeană.