România pierde aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR după ce PSD, PNL, USR și UDMR nu au reușit să ajungă la un acord asupra noii Legi a salarizării în sistemul bugetar. Anunțul a fost făcut miercuri, 26 august, de președintele Nicușor Dan, după luni de negocieri purtate inclusiv la Palatul Cotroceni. Termenul pentru îndeplinirea jalonului este sfârșitul lunii august, iar reforma salarizării trebuia, potrivit angajamentului inițial din PNRR, să fie adoptată încă din 2023.
Miza nu este însă doar suma de 770 de milioane de euro. Eșecul arată și incapacitatea clasei politice de a rezolva una dintre cele mai vechi probleme ale administrației publice: un sistem de salarizare fragmentat, cu diferențe între categorii profesionale, coeficienți, sporuri și reguli care au fost modificate succesiv în timp.
Mai important, trebuie făcută o distincție: cei 770 de milioane de euro nu sunt bani pe care România îi „plătește” astăzi cuiva. Este finanțare PNRR condiționată de îndeplinirea unui jalon. România pierde posibilitatea de a încasa această finanțare dacă jalonul nu este îndeplinit în condițiile și termenul stabilite. Iar faptul că reforma nu este adoptată acum nu înseamnă că legea nu mai poate fi adoptată ulterior.
România nu a pierdut astăzi o sumă care apărea deja în conturi
Președintele Nicușor Dan a transmis miercuri că cele patru partide implicate în negocieri și-au asumat împreună pierderea celor 770 de milioane de euro aferente jalonului PNRR. Administrația Prezidențială a precizat că negocierile PSD, PNL, USR și UDMR au început în luna mai și că, în pofida discuțiilor intense, nu a fost obținut consensul politic și social necesar.
Aici se află una dintre problemele esențiale ale situației: nu este o criză apărută în ultimele zile. Potrivit lui Kelemen Hunor, angajamentul inițial din PNRR prevedea adoptarea noii Legi a salarizării încă din 2023, în timpul guvernării PNL-PSD. Reforma a fost amânată, iar negocierile au ajuns în 2026 sub presiunea ultimului termen posibil.
Comisia Europeană confirmă că reforma salarizării sectorului public face parte din angajamentele asumate de România. În documentele europene, reforma urmărește revizuirea coeficienților de ierarhizare, introducerea unor grile pentru administrația locală, revizuirea sistemului de sporuri și menținerea cheltuielilor salariale într-un cadru sustenabil pentru buget.
Sunt bani nerambursabili. Dar nu orice proiect „se mută” automat pe datorie
Un al doilea aspect important este natura banilor PNRR. Planul României este finanțat atât prin granturi, cât și prin împrumuturi. Potrivit Comisiei Europene, versiunea actuală a planului are o valoare de aproximativ 28,5 miliarde de euro, dintre care 13,6 miliarde reprezintă granturi și 7,8 miliarde împrumuturi RRF, la care se adaugă componentele aferente REPowerEU și ajustările planului.
Prin urmare, suma asociată jalonului salarizării este parte din mecanismul de finanțare bazat pe performanță: Comisia Europeană efectuează plățile în funcție de îndeplinirea jaloanelor și țintelor convenite.
A spune că „proiectele pierdute se mută automat pe datorie” ar fi însă prea simplist. Nu există o conversie automată a celor 770 de milioane de euro în împrumuturi românești. Problema economică este alta: dacă o investiție care ar fi putut fi finanțată din granturi europene trebuie realizată ulterior din resurse naționale, presiunea cade asupra bugetului României. Iar într-un stat cu deficit bugetar ridicat, finanțarea suplimentară poate însemna fie renunțarea la alte cheltuieli și investiții, fie venituri fiscale mai mari, fie împrumuturi.
Diferența dintre grant și împrumut este fundamentală. Grantul nu trebuie rambursat de România, în timp ce datoria contractată pentru finanțarea unor investiții generează costuri de finanțare. În contextul în care Comisia Europeană estimează că datoria publică a României ar putea ajunge la 61,6% din PIB la sfârșitul lui 2026, iar plățile de dobânzi reprezintă deja o presiune importantă asupra bugetului, fiecare sursă de finanțare nerambursabilă contează.
În mai exista o negociere. În august, consensul a dispărut
Unul dintre cele mai relevante elemente ale cronologiei este că negocierile politice nu au lipsit.
Administrația Prezidențială spune că, începând din luna mai, a mediat discuțiile dintre PSD, PNL, USR și UDMR. În ultimele luni au existat consultări politice, discuții tehnice și dialog cu reprezentanții sindicatelor. Potrivit președintelui, proiectul era aproape finalizat din punct de vedere tehnic, iar problema rămasă era în principal una politică: modul în care urma să fie distribuită anvelopa salarială între diferitele categorii de bugetari.
PNL susține că PSD a blocat în mod deliberat proiectul și că social-democrații au refuzat înțelegerea privind anvelopa salarială. Ilie Bolojan a acuzat PSD că a compromis „în mod iresponsabil și populist” șansa României de a încasa cei 770 de milioane de euro și a susținut că au existat mai multe variante de proiect transmise echipei tehnice a Comisiei Europene.
PSD respinge acuzațiile și susține exact contrariul: că PNL și Guvernul condus de Bolojan nu au prezentat la timp un proiect acceptabil și că ultima variantă era nesustenabilă social și financiar. Social-democrații cer liberalilor să își asume responsabilitatea pentru eșec.
Prin urmare, afirmația că „PSD vrea să pierdem banii”, așa cum este formulată politic de adversarii partidului, nu poate fi prezentată drept un fapt demonstrat. Există acuzații reciproce, dar sursele publice consultate nu oferă o bază factuală pentru a afirma că un partid și-ar fi dorit în mod deliberat pierderea banilor europeni.
Problema pe care România o amână de ani de zile
Dincolo de scandalul politic, adevărata miză este reforma salarizării bugetare.
Kelemen Hunor susține că actualul sistem conține numeroase inechități și dezechilibre și că o nouă lege trebuie să creeze reguli mai clare și un parcurs profesional predictibil. UDMR a respins însă varianta finală prezentată în ultimele zile, considerând că aceasta nu rezolvă suficient problemele din educație, sănătate, cultură, protecția copilului și asistență socială.
De cealaltă parte, PNL susține că reforma este necesară tocmai pentru eliminarea inechităților, introducerea unor reguli predictibile și controlul anvelopei salariale.
Aici se află adevărata contradicție. România are nevoie de o lege care să ordoneze sistemul, dar o reformă de asemenea amploare produce inevitabil câștigători și perdanți între diferitele categorii bugetare. Iar fiecare categorie are sindicate, lideri, influență politică și capacitatea de a genera presiune publică.
De aceea, eșecul din august nu trebuie privit doar ca o dispută despre 770 de milioane de euro. Este rezultatul unei probleme structurale amânate ani la rând.
Nota de plată nu dispare
Președintele Nicușor Dan a precizat că partidele și-au asumat necesitatea adoptării legii până la sfârșitul acestui an și respectarea anvelopei salariale convenite cu Comisia Europeană.
Așadar, România nu rămâne fără nicio șansă de a reforma salarizarea. Pierderea financiară asociată jalonului este însă un cost real al amânării.
Și există o concluzie mai importantă decât disputa dintre PSD și PNL: România a avut ani la dispoziție să rezolve această problemă și a ales să o împingă până în momentul în care presiunea financiară și politică a devenit maximă.
Cei 770 de milioane de euro reprezintă nota imediată. Costul mai greu de măsurat este perpetuarea unui sistem de salarizare pe care chiar politicienii care se acuză reciproc îl descriu drept inechitabil și nesustenabil.
Iar dacă noua lege va fi adoptată până la sfârșitul anului, ea va trebui să rezolve exact problema pe care politica românească a evitat-o: cum se împart banii publici între sute de mii de angajați fără ca fiecare reformă să devină o negociere electorală.
