E oficial! Cel mai așteptat reality-show al anului, Asia Express – Drumul Zeilor, revine la Antena 1 pe 1 septembrie. Iată imagini nevăzute din timpul competiției.
După aproape un an, Asia Express, cel mai dur reality-show al momentului, revine la Antena 1. Marea premieră va avea loc duminică, 1 septembrie, de la ora 20.00. Programul de difuzare rămâne cel bine cunoscut de telespectatori, duminica de la ora 20.00 și de luni până miercuri de la 20.30. Spre deosebire de celelalte sezoane, Drumul Zeilor a fost cel mai lung de până acum, având 11 etape în loc de 10.
Thailanda, Malaysia și Indonezia sunt țările care vor pune la grea încercare cele 9 perechi de vedete dornice de aventură la capătul lumii. Obiceiuri stranii, călduri insuportabile, bariere lingvistice, trafic infernal, restricții religioase sunt doar câteva din obstacolele cu care concurenții trebuie să se confrunte pentru a obține marele premiu, scrie libertatea.ro.