Metroul Berceni – Pipera ar putea fi suspendat în weekend, în sezonul de vară!

0
434
metrou-suspendat-weekend-2024
Foto: contact.info.ro

METROREX va lansa în licitație un nou contract pentru supervizarea lucrărilor de modernizarea a Magistralei M2 Berceni-Pipera, cea mai aglomerată dintre cele 5 linii de metrou din București.

Prima licitație pentru supervizarea lucrărilor a fost anulată pe 29 ianuarie 2024, pentru că oferta Metroul SA, singura ofertă depusă, nu mai îndeplinește condițiile de admisibilitate.

A fost avizată în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii documentația de avizare a lucrărilor de intervenție pentru îmbunătățirea serviciilor de transport călători cu metroul pentru cea mai aglomerată magistrală, M2 Berceni – Pipera, informează sectorul4news.ro

Lucrările vizează:

  • – creșterea vitezei de circulație
  • – creșterea frecvenței de operare
  • – reducerea duratei de deplasare cu metroul
  • – diminuarea cheltuielilor de operare și întreținere
  • – înlocuirea șinei tip 49E1 cu șină tip 60E1, pe tot traseul, cu excepția zonelor cu aparate schimbătoare de cale
  • – înlocuirea traverselor bibloc cu blocheți independenți
  • – reducerea zgomotelor și vibrațiilor prin adoptarea unor prinderi elastice tip fastclip pe blocheți prefabricați
  • – înlocuirea aparatelor de cale
  • – refacerea impermeabilizării construcției subterane
  • – schimbarea fundației căii de rulare pe beton, pe tunel, unde este cazul
  • – înlocuirea totală sau parțială (după caz) a prismei de piatră spartă, în cazul fundației pe balast a căii de rulare
  • – înlocuirea instalațiilor complexe care au durata de viață depășită și aducerea acestora la nivelul reglementărilor tehnice în concordanță cu cerințele fundamentale de calitate.

Este un proiect complicat pentru că nu vrem să întrerupem circulația, întreruperile de circulație vor fi în weekend și pe perioada de vară atunci când traficul de călători înregistrează valori mai reduse”, a precizat Mariana Miclăuș. Pe M2 Berceni-Pipera sunt zilnic aproximativ 250.000 de călători, aproape jumătate din totalul de 600.000 călători ai metrorex.

Magistrala M2 Berceni – Pipera

Magistrala M2 Berceni – Pipera străbate capitala de la sud la nord, pe traseul Șoseaua Berceni – Șoseaua Olteniței – Calea Șerban Vodă – Bulevardul Dimitrie Cantemir – Bulevardul Ion C. Brătianu – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Bulevardul Lascăr Catargiu – Bulevardul Aviatorilor – Bulevardul Beijing – Șoseaua Pipera – Bulevardul Dimitrie Pompeiu, având o lungime de 18,68 km și 14 stații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.