Maia Sandu a obținut o victorie în alegerile prezidențiale din Republica Moldova, marcând o etapă decisivă pentru aspirațiile europene ale țării. Sandu a câștigat cu un scor de peste 55% din voturi, înfruntând candidatul pro-Rusia Alexandr Stoianoglo, fost Procuror General al Republicii Moldova, și susținând ferm parcursul european al tarii.
Aceasta victorie se înscrie într-un context geopolitic delicat, în care Republica Moldova se confruntă cu presiuni semnificative din partea Rusiei. Autoritățile moldovene au semnalat o serie de interferențe și încercări de influențare a rezultatului alegerilor, inclusiv prin acțiuni de dezinformare și susținerea unor candidați anti-UE. Voturile din diaspora au făcut diferența, înclinând balanță în favoarea actualului președinte care și-a asigurat astfel al doilea mandat. Dupa confirmarea oficiala a rezultatului alegerilor, Maia Sandu a declarant: „Moldova, eşti o învingătoare! Azi, dragi moldoveni, aţi oferit o lecţie de democraţie, demnă de a fi scrisă în manualele de istorie. Azi, voi aţi salvat Moldova!”.
Multi lideri si politicieni europeni au transmis mesaje oficiale de felicitare.
Maia Sandu intenționează să accelereze procesul de integrare europeană, mizând pe sprijinul majorității cetățenilor, mai ales al diasporei, și pe susținerea reformelor necesare aderării până în 2030. Realegerea sa semnalează dorința Moldovei de a se alinia la valorile și structurile occidentale, în ciuda presiunilor externe. În acest context, Republica Moldova continuă să joace un rol strategic între influențele Uniunii Europene și ale Rusiei, devenind o țară de interes pentru securitatea regională și un model potențial pentru alte state ex-sovietice.