Cum îi învățăm pe cei mici să gestioneze fricile care apar inevitabil în viața lor? Cum îi ajutăm să înțeleagă că a simți frică nu este o greșeală, ci o etapă firească pe care o putem traversa împreună? Răspunsul vine sub forma unei povești emoționante, ilustrate cu delicatețe și înțelepciune: Teama care devine curaj, semnată de Giulia Telli și Luca Mazzucchelli.
Luca este psiholog, psihoterapeut și autor de eseuri dedicate popularizării psihologiei. Misiunea lui este clară: să aducă știința emoțiilor mai aproape de viața de zi cu zi. Giulia, cunoscută pe rețelele de socializare drept @mammachelibro, este ilustratoare și recomandă constant cărți educative părinților. Cei doi sunt soț și soție, locuiesc în Milano și au trei copii care iubesc cărțile ilustrate. Experiențele lor de viață, profesionale și personale, se împletesc armonios în această carte specială, care oferă o poveste pentru copii și o adevărată busolă emoțională pentru părinți.
O vulpe fricoasă și un bursuc înțelept
Povestea îi are în centru pe o vulpe delicată, departe de imaginea clasică a vulpii șirete, și pe prietenul ei Bursucul, calm și înțelept. În Marea Pădure de Hârtie se organizează Festivalul Lampioanelor Magice, un moment de vis în care fiecare animal își trimite dorința către cer. Însă Vulpea e pe cale să rateze acest eveniment fermecător dintr-un motiv simplu: frica.
Speriată de un zgomot și o umbră misterioasă, Vulpea renunță să mai iasă din casă. Noroc cu Bursucul, care îi oferă câteva dintre cele mai valoroase sfaturi: „Cu cât fugi mai mult de frică, cu atât ea devine mai puternică!” Cu pași mici, tremurând și ezitând, dar cu sprijin și încurajare, Vulpea reușește să se apropie de ceea ce o înspăimânta… doar pentru a descoperi că era vorba de o simplă umbrelă ruptă, prinsă în ramuri.
Această transformare – de la teamă la curaj – este esența poveștii. Nu e vorba despre a forța copilul să-și înfrunte fricile, ci despre a-l însoți cu empatie, ascultare și înțelegere. Exact cum ar trebui să facem și noi, părinții.
Fragment exclusiv din carte:
FRICA ȘI COPIII – O BUSOLĂ PENTRU O MAI BUNĂ ORIENTARE
- Să ne amintim că frica este o emoție și, ca atare, trebuie respectată, pentru că nu este niciodată greșită. Așadar, ar fi bine să evităm să ridiculizăm copiii pentru ceea ce simt sau să le spunem: „Nu trebuie să te temi de asta sau de aialaltă”. Ar trebui să ne concentrăm pe modul în care ne raportăm la ceea ce ne sperie. Nu emoțiile sunt corecte sau incorecte, ci ceea ce decidem să facem cu ele.
- Frica, pentru a putea fi depășită și transformată în curaj, trebuie să fie înfruntată. Asta nu înseamnă să forțăm copilul să se arunce în brațele fricii, un comportament care nu face decât să o transforme în teroare, ci să îl ajutăm să o recunoască, să o verbalizeze, să o povestească. Ulterior, pas cu pas, copilul va învăța să o înfrunte. Totuși, în acest proces, trebuie să ținem cont că nu există un singur mod corect de a înfrunta ceea ce ne sperie și trebuie să lăsăm copilul să-și găsească propriul mod, fiecare având ritmul lui.
- Copilul speriat are nevoie mai întâi de toate să simtă că adultul îl înțelege. De aceea, este bine să îl ascultăm, să îi acordăm empatia și afecțiunea necesare pentru a-i transmite încrederea de care are nevoie pentru a-și putea înfrunta singur fricile.
- Frica este contagioasă. Copiii învață să citească realitatea bazându-se pe reacțiile adulților care pentru ei reprezintă un punct de referință. Dacă noi suntem părinți speriați și sclavii fricilor, trebuie să lucrăm la relația noastră cu această emoție. Vom da astfel un exemplu mai funcțional copiilor noștri. De altfel, și curajul este contagios.
Teama care devine curaj nu este doar o poveste frumoasă, ci un instrument de dezvoltare emoțională. Este o carte pe care o puteți citi împreună cu copiii, discuta pe marginea ei, și folosi ca pretext pentru a explora propriile emoții.
Pentru a prelungi magia poveștii, pe site-ul SerenaMenteLibri.it veți găsi materiale suplimentare, fotografii cu autorii și familia lor, precum și jocuri inspirate din carte – activități care transformă lectura într-o experiență completă, educativă și distractivă.
Descoperiți noutățile, ofertele și evenimentele pregătite de ap! pe canalele de social media ale editurii (Instagram, Facebook, LinkedIn, YouTube, TikTok), precum și pe site.
***
ap! (ACT și Politon) este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de carte din România. Specializată în nonficțiune de calitate, editura a adus pe piața locală o serie de autori care au făcut furori în toată lumea, precum Tim Ferriss, Robin Sharma, Tony Robbins, Wayne Dyer, Steve Harvey, Gino Wickman și mulți alții. Totodată, ap! (ACT și Politon) este editura românească sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobookuri la nivel local. Lansată în 2014, editura a adus în România peste 200 de titluri în format audiobook, multe dintre acestea fiind bestsellere care au făcut înconjurul lumii și au schimbat mii de vieți.
ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte, din sfere precum: dezvoltarea personală și profesională, business, antreprenoriat, spiritualitate sau wellbeing. Titlurile editurii se regăsesc atât în format clasic, cât și sub formă de eBook, MP3 sau audiobook, astfel încât cititorii să se poată bucura de lectură în orice moment al vieții lor.