„Forme care tac / Forme care luminează – Constantin Brâncuși la Balkanik Festival” aduce moștenirea artistului în prezent, prin instalație multimedia, lumină, performance și participarea publicului
28–30 august 2026 | Parcul Tei, București
Brâncuși, în prezent: Forme care tac / Forme care luminează
Cum poate fi adus Constantin Brâncuși în prezent fără ca opera sa să fie reprodusă, citată literal sau transformată într-un obiect comemorativ? La 150 de ani de la nașterea artistului, Balkanik Festival – Home of World Music #13 propune un răspuns prin „Forme care tac / Forme care luminează – Constantin Brâncuși la Balkanik Festival”, un program de intervenții artistice contemporane care pornește de la câteva dintre principiile fundamentale ale gândirii sale artistice: esențializarea formei, verticalitatea, durata, tăcerea și lumina.
Proiectul aduce în Parcul Tei două intervenții complementare: „Pasărea (care nu atinge pământul)”, o sculptură-instalație monumentală creată de artista scenografă Raluca Pavel, care se transformă după lăsarea serii prin video mapping-ul realizat de artistul multimedia Adistu, și „Masa Tăcerii”, o intervenție performativă colectivă care suspendă temporar ritmul festivalului și invită publicul la un exercițiu comun de ascultare și prezență.
Demersul se înscrie în contextul programului „Brâncuși150”, dedicat marcării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși și stimulării creației contemporane inspirate de opera și gândirea sa. În loc să reproducă iconografia devenită familiară a artistului, proiectul încearcă să lucreze cu metoda lui: reducerea la esență, relația dintre materie și lumină, căutarea mișcării într-o formă statică și capacitatea tăcerii de a deveni, ea însăși, expresie.
Pasărea care nu atinge pământul: Cu o înălțime de aproximativ 3,5 metri și o lățime de 2,5 metri, „Pasărea (care nu atinge pământul)” va deveni unul dintre reperele vizuale ale ediției #13 Balkanik Festival. Creată de Raluca Pavel, lucrarea pornește de la structura aripilor, forma aerodinamică a păsării și ideea de ascensiune, fără să reproducă vreuna dintre celebrele „Păsări” ale lui Brâncuși. Elementele recognoscibile sunt reduse la volume, goluri și suprafețe, alcătuind o structură verticală, organică, în care lumina și umbra participă permanent la percepția formei. Dialogul cu Brâncuși se produce astfel prin metodă; la fel cum sculptorul a îndepărtat progresiv detaliul figurativ pentru a ajunge la o formă capabilă să sugereze esența și mișcarea, instalația pornește de la un reper recognoscibil din natură și îl transformă într-o prezență aproape abstractă. Pasărea devine mai puțin corp și mai mult posibilitate a zborului.
Construită din polistiren sculptat pe structură metalică, finisată cu rășină și o suprafață albă, mată, lucrarea își asumă materialele și tehnologiile prezentului. Nu încearcă să mimeze marmura sau bronzul, ci este concepută pentru spațiul festivalier, pentru exterior, pentru lumină și pentru experiența colectivă a publicului. Mai ales, instalația a fost gândită încă de la început pentru a avea două existențe succesive: Ziua este sculptură: un corp alb, vertical și aparent tăcut, pe care lumina naturală îl modifică de la o oră la alta. Noaptea începe să prindă viață.
De la materie la lumină și sunet
După lăsarea întunericului, „Pasărea (care nu atinge pământul)” este activată prin video mapping-ul creat special de Adistu. Suprafața albă încetează să mai fie doar finisaj și devine materie pentru imagine: lumina urmărește volumele și cavitățile sculpturii, le accentuează, le multiplică, le dizolvă sau creează iluzia transformării lor. Proiecția nu folosește obiectul ca pe un simplu ecran. Forma fizică dictează imaginea, iar imaginea intervine, la rândul ei, asupra felului în care percepem forma. Un corp static capătă durată și mișcare, iar lucrarea începe să existe undeva între sculptură, scenografie, cinema și instalație multimedia.
Universul vizual va fi însoțit de o compoziție sonoră construită cu sintetizatoare, sunete de păsări și texturi celeste, care extinde senzația de ascensiune dincolo de obiectul vizual. Sunetul și lumina nu ilustrează literal zborul, ci încearcă să creeze percepția desprinderii de pământ. În acest punct, dialogul cu Brâncuși ajunge deliberat în prezent. Dacă una dintre marile sale preocupări a fost găsirea unei forme care să exprime zborul fără să reprezinte pur și simplu o pasăre în zbor, instalația continuă întrebarea cu instrumentele artei contemporane: proiecție, algoritm, imagine generativă, inteligență artificială și sunet electronic. Forma devine lumină. Lumina capătă mișcare. Iar sculptura, pentru câteva ore, pare să-și piardă greutatea.
Raluca Pavel – sculptura ca spațiu: Raluca Pavel este artist scenograf și creator de instalații, cu formare în arhitectură și design de produs, și dezvoltă de peste un deceniu o practică interdisciplinară aflată la intersecția dintre scenografie, arhitectură, design și construcție. Lucrează cu lemn, textile, metal, piele și materiale contemporane, combinând tehnicile de construcție cu instrumente de fabricație digitală precum CNC, laser cutting, imprimare 3D, modelare și realizarea de matrițe. Practica sa urmărește întregul parcurs al unei lucrări, de la concept și proiectare până la execuție, montaj și relația obiectului cu spațiul în care ajunge să existe. Pentru Balkanik Festival, „Pasărea (care nu atinge pământul)” este gândită ca prezență în peisaj: o lucrare pe lângă care publicul trece în timpul zilei și pe care o regăsește, radical transformată, odată cu venirea nopții.
Adistu – explorator al lumilor digitale: A doua voce artistică a instalației îi aparține lui Adistu, artist multimedia a cărui practică reunește geometria fractală, structurile organice procedurale, inteligența artificială și imaginea în mișcare, construind universuri vizuale experimentale, ludice și suprarealiste. Unul dintre instrumentele centrale ale procesului său este pareidolia – mecanismul prin care mintea descoperă figuri și sensuri recognoscibile în forme abstracte. Din acest motiv, Adistu se definește mai curând ca explorator decât ca autor în sens convențional: caută forme în câmpurile virtuale, asemenea unui fotograf care caută organisme într-un peisaj, apoi intervine asupra lor prin straturi de mișcare, profunzime, tracking și video mapping. De-a lungul timpului, proiecțiile sale au transformat palate, biserici, turnuri medievale, domuri 360°, păduri și peșteri, dar și suprafețe mai puțin previzibile – o barcă, o ambulanță sau o motocicletă. Practica sa cuprinde video mapping arhitectural, performance live, instalații interactive, videoclipuri animate, realitate virtuală, instalații holografice, film și pictură digitală. A prezentat expoziții, filme și performance-uri în peste 20 de țări și a participat la evenimente precum Berlin Festival of Lights, Boom Festival din Portugalia și Anim’Est. Este, de asemenea, directorul Tripoteca, festival itinerant de film și artă care a ajuns în 15 țări și peste 25 de spații, și susține workshopuri și întâlniri dedicate animației, artei digitale și reflecției asupra tehnologiei.
În instalația de la Balkanik, cele două practici se întâlnesc direct: Raluca Pavel construiește corpul, Adistu îl pune în mișcare prin lumină, iar universul sonor îi conferă o a treia dimensiune. Ziua avem un obiect. Noaptea, același obiect devine un organism audiovizual.
Masa Tăcerii: ce se întâmplă când un festival tace?
Cea de-a doua intervenție a proiectului pornește de la o întrebare aproape paradoxală pentru un festival de muzică: ce se întâmplă când mii de oameni se opresc, pentru câteva momente, din zgomot? „Masa Tăcerii” ia forma unui ritual colectiv de ascultare și prezență inserat în dinamica Balkanik Festival. Pentru o perioadă scurtă, succesiunea de concerte, conversații, sunete și mișcare este suspendată, iar publicul este invitat să participe la un exercițiu comun de atenție. Tăcerea este tratată ca material artistic. Într-un spațiu construit în jurul muzicii, ea devine brusc perceptibilă: se aud apa, copacii, mișcările și vocile îndepărtate, respirația și prezența celorlalți. Pentru câteva momente, ceea ce rămâne în centrul experienței este simplul fapt de a fi împreună. Intervenția funcționează astfel ca un contrapunct la energia festivalului. Într-o cultură dominată de accelerare, suprastimulare și consum rapid al imaginilor, actul colectiv de a încetini și de a asculta devine o formă de participare în sine.
Brâncuși și ideea de patrimoniu viu
„Forme care tac / Forme care luminează” se întâlnește firesc cu tema ediției #13 Balkanik Festival, The Sounds of Heritage. The Rhythm of Now.
De mai bine de un deceniu, Balkanik explorează felul în care patrimoniul poate continua să existe prin transformare: muzici tradiționale care intră în dialog cu electronica, repertorii vechi reinterpretate de artiști contemporani, meșteșuguri și practici culturale care circulă între generații și geografii.
Aceeași întrebare este adresată acum moștenirii lui Constantin Brâncuși. Proiectul nu reconstruiește trecutul și nu aduce în festival replici ale unor opere canonice. În schimb, pune din nou în circulație câteva dintre întrebările artistului: cât poate fi eliminat până când rămâne esența? Cum poate o formă statică să exprime mișcarea? Ce face lumina unei sculpturi? Ce poate spune tăcerea?
Iar spațiul festivalului schimbă radical contextul în care sunt adresate aceste întrebări. În mijlocul concertelor, dansului și unei comunități de mii de oameni, Brâncuși nu este izolat într-un spațiu destinat contemplării. Intră în fluxul vieții comune.
Pentru trei zile, forma, lumina, sunetul și tăcerea împart același spațiu.
De mai bine de un deceniu, festivalul explorează felul în care patrimoniul poate continua să existe prin transformare: muzici tradiționale care intră în dialog cu arhitecturi noi ale sunetului, repertorii vechi reinterpretate de artiști contemporani, meșteșuguri, arte vizuale și practici culturale care circulă între generații și geografii. Aceeași întrebare este adresată acum moștenirii lui Constantin Brâncuși. Proiectul nu încearcă să reconstruiască trecutul și nici să aducă în festival replici ale unor opere canonice. În schimb, preia câteva dintre întrebările artistului – cât poate fi eliminat până când rămâne esența? cum poate o formă statică să sugereze mișcarea? ce face lumina unei sculpturi? ce poate spune tăcerea? — și le pune din nou în circulație, prin instrumentele prezentului.
Tocmai spațiul unui festival face experimentul relevant. În mijlocul concertelor, dansului și unei comunități de mii de oameni, Brâncuși pătrunde în fluxul vieții comune.
Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii.
Ajuns la cea de-a XIII-a ediție, Balkanik Festival – Home of World Music se desfășoară anul acesta între 28 și 30 august, pentru prima dată în Parcul Tei, într-un spațiu verde generos, pe malul lacului. Sub tema The Sounds of Heritage. The Rhythm of Now., ediția din 2026 privește patrimoniul ca pe o materie vie, care circulă între generații și culturi și capătă forme noi prin întâlnirea cu limbajele prezentului.
Pe scena festivalului vor urca artiști din România și din întreaga lume, printre care Ladaniva, Zdob și Zdub, Taraf de Caliu, Baba Zula, Bubliczki, Shiran & Bakal, Cümbüş Cemaat și Kristijan Azirović Orkestar. Ediția îi este dedicată Romicăi Puceanu, la 30 de ani de la dispariția sa și în pragul centenarului nașterii, prin proiectul special Romica Puceanu Reimagined, care reunește o nouă generație de muzicieni români pentru a readuce repertoriul marii artiste în prezent.
Dincolo de concerte, Balkanik #13 extinde această conversație despre patrimoniu către arta contemporană, instalație, video mapping, gastronomie, meșteșuguri, talks, ateliere și practici participative. În acest context, „Forme care tac / Forme care luminează” devine una dintre expresiile vizuale ale temei ediției: dacă pe scenă patrimoniul muzical este desfăcut și recompus prin vocile prezentului, intervențiile dedicate lui Brâncuși aplică același gest uneia dintre cele mai importante moșteniri ale artei românești.
Pentru câteva zile, forma, lumina, muzica și tăcerea împart același spațiu.
Balkanik Festival – Home of World Music #13 are loc între 28 și 30 august 2026, în Parcul Tei din București.
The Sounds of Heritage. The Rhythm of Now.
Fondat în 2011 de Asociația Culturală Metropolis, Balkanik Festival a devenit primul mare festival din România care a construit o scenă durabilă pentru world music și patrimoniu viu contemporan. În fiecare an, festivalul reunește artiști și participanți din peste 20 de țări și transformă Bucureștiul într-un spațiu al diversității culturale și al bucuriei colective.
Brâncuși Reimagined în cadrul Balkanik Festival – Home of World Music #13 este organizat de Asociația Culturală Metropolis, finanțat de Ministerul culturii. Video mapping by EPSON România.
Parteneri media: PRO TV, VOYO, Radio Guerrilla, Aici a stat, AGERPRES, Bookhub, Cărturești, CVLTARTES, CriticEyez, GenȘtiri, Happ.ro, Iconcert, InfoMusic, Observator Cultural, Revista BIZ, Romania Journal, 9AM, Kudika, Garbo, Spotmedia, Subversiv, Sunete, Trăiește Muzica, Utopia Balcanică, Zile și Nopți.
Pentru mai multe informații, urmăriți-ne pe Facebook, Instagram și pe www.balkanikfestival.ro.
