Bolojan lansează al doilea val de reforme: restructurări la ANAF, sănătate și companiile de stat (VIDEO)

0
170

Premierul Ilie Bolojan a prezentat cel de-al doilea pachet de reforme structurale, care vizează o schimbare profundă în mai multe sectoare esențiale ale statului român: companiile și băncile de stat, ANAF, sistemul de sănătate, administrația publică locală și sistemul judiciar. Într-o declarație fermă, Bolojan a acuzat direct ANAF că protejează firme privilegiate, avertizând că unele sunt anunțate înainte de controale. El a cerut ca, începând de săptămâna viitoare, toate companiile de stat să publice datele despre conducere și performanță.

Reorganizarea companiilor de stat

Premierul a anunțat reducerea drastică a numărului de companii gestionate de AMEPIP (Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice) – de la 1.400 la doar 200, precum și plafonarea indemnizațiilor manageriale și eliminarea consiliilor de administrație supradimensionate. Multe dintre aceste firme, spune el, au mai mulți membri în conducere decât angajați. De asemenea, se impune modificarea indicatorilor de performanță pentru a urmări profitul real și reducerea subvențiilor de stat. CEC și Eximbank sunt vizate direct, fiind acuzate de randamente slabe în comparație cu băncile comerciale.

Reformarea ANAF și a sistemului fiscal

Premierul a pus accent pe digitalizarea completă a ANAF și pe standardizarea controalelor fiscale. Se dorește impunerea de obiective clare pentru conducerea instituției și inspectorii fiscali, precum și înăsprirea recuperării datoriilor. Bolojan a subliniat că „înainte de a majora taxele, trebuie să încasăm cele deja stabilite”, acuzând existența unor controale formale și complicități instituționale în protejarea evazioniștilor.

Sănătatea publică, în vizorul reformei

Sistemul medical este considerat una dintre cele mai risipitoare structuri de stat. Premierul propune corelarea salariilor din spitale cu performanța medicală și un control mai strict al cheltuielilor cu medicamentele, concediile medicale și serviciile paraclinice. Bolojan a atras atenția asupra unor practici abuzive, cum ar fi acordarea de concedii „programate” în jurul sărbătorilor și manipularea decontărilor spitalicești.

Reorganizarea administrației locale

Pentru administrația locală, premierul vizează redimensionarea aparatului bugetar în funcție de populația reală, introducerea unor grile maximale de salarizare și evaluarea periodică a funcționarilor. Localitățile care nu-și pot susține financiar cheltuielile nu vor mai beneficia automat de fonduri de echilibrare. De asemenea, se va reglementa fiscalizarea proprietăților și condiționarea serviciilor publice de plata datoriilor.

Reforma in Justiție: pensii speciale și vârsta de pensionare

Premierul a anunțat consultări pentru creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani și modificarea sistemului de calcul al pensiilor speciale, astfel încât acestea să nu mai fie egale cu ultimul salariu brut. A subliniat că sistemul trebuie să devină sustenabil și echitabil, menționând cazuri frecvente de pensionare la doar 48 de ani, aspect considerat inacceptabil.

Ilie Bolojan a avertizat că România nu-și mai poate permite risipa bugetară și promisiunile populiste. El a explicat că măsurile dure sunt necesare pentru a evita majorări viitoare de taxe și pentru a păstra încrederea investitorilor și a Comisiei Europene. Până în octombrie, Guvernul își asumă implementarea reformelor și prioritizarea investițiilor.

„Nu ne așteptăm la aplauze, dar dacă nu ne batem joc de banii țării, lucrurile se pot echilibra mai repede decât ne așteptăm”, a încheiat Bolojan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.