Ministerul de Interne din Maroc a anunţat sâmbătă seara că 2.012 persoane au murit şi 2.059 sunt rănite, dintre care 1.404 sunt în stare critică, în urma cutremurului care a lovit, vineri seară, zona Munţilor Atlas, relatează Reuters.
Cutremurul, care s-a produs în jurul orei locale 23.00, a avut o magnitudine de moment de 6,8, dar s-a produs la o adâncime de numai 18,5 kilometri, ceea ce a făcut ca efectele sale să fie devastatoare.
Supravieţuitorii îşi petrec noaptea în aer liber în Munţii Atlas, după ce seismul a distrus case şi sate întregi, având cel mai ucigător bilanţ din ultimele şase decenii.
Echipele de intervenție încă mai caută supraviețuitori îngropaţi pe versanţi, unde casele din cărămidă de lut, piatră şi lemn brut au fost puse la pământ. Vechiul oraş istoric Marrakech a suferit, de asemenea, pagube importante.