Interviu de Claudia Motea
Tenorul Paul Celmare este un artist care impresionează prin sinceritatea cu care trăiește fiecare rol. Laureat al mai multor premii naționale și internaționale și prezent constant pe scena Operei Naționale din București, el și-a construit un drum artistic bazat pe muncă, disciplină și o profundă iubire pentru muzică. Frecvent, Paul este invitat de onoare la edițiile Dialogurilor Eminesciene organizate de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), unde prezența lui aduce emoție, noblețe și un plus de lumină fiecărui moment cultural.
Recent, Paul Celmare a avut premiera în „Tosca” de Puccini, într-un cadru cu totul special, la Muzeul Micul Paris din București. Împreună cu echipa artistică, a reușit să ofere publicului o experiență extraordinară – intensă, rafinată și profund captivantă – transformând spațiul muzeal într-un univers liric fascinant.
În fiecare apariție, Paul Celmare oferă publicului nu doar tehnică și expresie, ci și o parte din sufletul său. De aceea, întâlnirea cu el – fie pe scene mari, fie în spații intime – devine mereu un moment de autenticitate și trăire. Acest interviu deschide o fereastră către parcursul său artistic, către bucuriile și provocările unui tenor aflat într-o frumoasă ascensiune.
Recent ați avut premiera în „Tosca”, într-un cadru cu totul special, la Muzeul Micul Paris din București. Cum ați trăit această experiență și ce a însemnat pentru dumneavoastră să interpretați un rol atât de intens într-un spațiu atât de încărcat de istorie și atmosferă?
„Tosca” de Giacomo Puccini este una dintre operele mele preferate, o lucrare pe care o ascult cu mare drag și care m-a însoțit încă din studenție. Dorința de a interpreta rolul lui Mario Cavaradossi este veche, iar în ultimii ani m-am pregătit constant pentru el, atât vocal, cât și în ceea ce privește înțelegerea profundă a personajului.
Experiența de la Muzeul Micul Paris a fost cu adevărat specială. Încă de la primele repetiții am simțit că pot construi un personaj credibil și autentic, iar această confirmare interioară mi-a arătat că rolul mi se potrivește în mod organic.
Cum ați simțit reacția publicului în acest spațiu neconvențional? A schimbat ea felul în care ați abordat rolul?
Spațiul neconvențional, cu publicul atât de aproape, creează o energie aparte. Am simțit susținerea spectatorilor, dorința lor de a trăi povestea împreună cu noi. Această apropiere schimbă totul: dispare orice distanță între artist și public. În acele momente, nu mai sunt eu – devine prezent doar personajul.
„Tosca” este o operă a pasiunilor extreme. Ce provocări ați întâlnit în construirea personajului și cum ați reușit să-i găsiți adevărul interior?
Este un rol cu provocări vocale majore. Muzica lui Puccini cere o tehnică solidă de belcanto, pentru că doar prin stăpânirea ei poți reda intensitatea emoțională autentică. Provocarea mea a fost să îmbin rigoarea tehnică cu trăirea interioară, astfel încât vocea să devină purtătoarea emoției reale.
Ce diferențe simțiți între a cânta într-o sală de operă tradițională și într-un spațiu muzeal, atât de intim și apropiat de public?
Diferența principală este adaptarea volumului vocal. În rest, experiența într-un spațiu muzeal este mult mai intensă. Apropierea publicului nu permite nicio mască: spectatorul vede imediat dacă doar interpretezi sau dacă trăiești cu adevărat rolul.
Ați avut momente în repetiții sau în seara premierei care v-au marcat în mod special?
Toate repetițiile au fost o bucurie artistică. Am lucrat alături de soprana Ana-Maria Lungu, pianista Denisa Păscuț și regizorul Eugen Ciocan. Atmosfera era aparte: repetițiile începeau relaxat, uneori cu un ceai și câteva discuții, dar se desfășurau în prezența publicului, care ne vedea, ne filma și ne fotografia chiar în timpul procesului de lucru. Această expunere ne-a făcut să fim și mai concentrați și implicați.
Cum vă pregăttți mental și vocal pentru un rol dramatic precum cel din „Tosca”? Aveți un ritual anume?
Nu am un ritual fix, ci o disciplină zilnică. Sunt mereu pregătit pentru rolurile pe care le-am aprofundat. A cânta înseamnă performanță, asemenea unui sport de înalt nivel. Exercițiile constante fac ca tehnica să devină automatism, iar pe scenă să rămână doar emoția și povestea.
Cum ați colaborat cu echipa artistică și cu regizorul?
Colaborarea a fost excepțională. De la început a existat armonie și dorința comună de a construi ceva autentic. Repetițiile au fost relaxate, dar foarte serioase, iar procesul a fost unul de creștere continuă până la forma finală.
Ce ați descoperit despre dumneavoastră ca artist lucrând la această producție?
Am descoperit că trebuie să am mai multă încredere în mine și în ceea ce fac. Această producție mi-a confirmat că drumul meu artistic este unul corect și că munca susținută aduce rezultate reale.
Cum vedeți evoluția operei în spații alternative, precum muzee, palate sau locații istorice? Credeți că aduce publicul mai aproape de artă?
Cred că este o direcție firească și necesară. Astfel de spații apropie opera de publicul contemporan, obișnuit cu experiențe directe și accesibile. Arta devine mai vie, mai prezentă, mai ușor de simțit.
Care este cel mai frumos compliment primit după premieră?
„Mi-a plăcut foarte mult și vreau să știu dacă mai sunt bilete, ca să vin din nou.” Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai sincere complimente. Arată că spectacolul a reușit să atingă emoțional publicul.
Dacă ar fi să rezumați într-o singură frază ce a însemnat „Tosca” la Muzeul Micul Paris pentru dumneavoastră, care ar fi aceea?
O reafirmare ca artist, într-un proiect care va dăinui și se va impune în timp – un format ce apropie publicul de artă într-un mod direct, sincer și viu.
Pe 5 iunie veți urca din nou pe scenă, de această dată la Sala Dalles, în opera „Carmen”. Ce ne puteți spune despre acest nou proiect și ce alte direcții artistice pregătiți?
„Carmen” de Georges Bizet este un rol pe care îl trăiesc cu mare bucurie. Este un personaj pe care îl simt tot mai aproape și pe care îmi doresc să-l dezvolt în continuare. Pe 5 iunie voi urca pe scena Sălii Dalles, într-un spectacol multimedia regizat de Cătălin Arbore. Acest proiect face parte dintr-un turneu național, iar în perioada următoare pregătesc numeroase spectacole și direcții artistice noi.
