Documentarul TOVARĂȘU’: FACEREA, GLORIA ȘI DESFACEREA UNUI DICTATOR spune povestea vieții lui Nicolae Ceaușescu, un fiu de țăran care a reușit să ajungă cel mai puternic om din România. Filmul dezvăluie din secretele unuia dintre cei mai controversați dictatori, secrete pe care regimul comunist le-a ținut acunse 25 de ani.
Povestea este spusă de către cei care l-au cunoscut îndeaproape: colegi de închisoare, „sosia” sa, asistenți personali, traducătorul său, diplomați, miniștri, membri ai familiei, dar și de cei care au suferit în timpul regimului lui. Despre politica sa internatională, ne vorbesc trei președinți americani, fostul șef al CIA, Prințul Filip, teroristul Carlos „Șacalul”, Ilie Năstase.
”Tovarășu’” va fi proiectat la cea de-a XX-a ediție aniversară a Bucharest International Film Festival (BIFF) ce va avea loc în perioada 19-29 septembrie 2024, la secțiunea ”Istorie și cinema”. Echipa filmului, realizat de ”chainsaw film productions”, este formată din John Florescu – producător executiv, Trevor Poots – regia și scenariul, Viorel Chesaru – senior producer, Dan Drăghicescu – producător asociat, Mircea Lăcătuș – editor, Hasan Nasser – muzica, Laura Beldiman și Lucian Dobrovicescu – cercetare.
John Florescu, producător executiv, despre Tovarășu’:
”Ca producător format în America, lucrând alături de un scenarist și regizor din Marea Britanie, Trevor Poots, cred că am abordat subiectul dintr-o perspectivă deschisă. Am încercat să înțelegem evoluția lui Ceausescu ca tânăr. Am analizat notele sale de la școală, documentele arestărilor lui și cele din închisoare, comentariile altor deținuți, stenogramele conversațiilor lui. Am vorbit cu familia lui, i-am citit declarațiile autobiografice. De asemenea l-am analizat și din exterior, prin prisma liderilor mondiali cu care s-a întâlnit, inclusiv președinții Carter, Ford și Nixon, Charles de Gaulle sau Prințul Philip al Marii Britanii. Am discutat și cu occidentali care au avut de-a face cu el – șeful CIA, Robert Gates și șeful Consiliului Național de Securitate, Dennis Ross, Carlos Șacalul, teroristul de renume mondial (care este încă în închisoare în Franța)”.
Dan Drăghicescu despre Tovarășu’ la BIFF:
”Ca producător asociat al filmului ”Tovarășu’: facerea, gloria și desfacerea unui dictator” mă bucur că pot aduce acest proiect de documentar istoric împreună cu domnul John Florescu în secțiunea istorică din BIFF 2024 pe care am inițiat-o în 2021 sub denumirea Centenar Regele Mihai. Filmul în trei părți o să fie difuzat în 3 zile diferite. Este un proiect elaborat și echilibrat, dezvoltat de echipa de la Chainsaw film productions din 2019 până în ianuarie 2024. Filmările au avut loc în România, SUA, Germania și Marea Britanie. De asemenea, este o realizare de a avea un interviu cu ultimul ministru de finanțe al lui Ceaușescu în viață, domnul Petre Gigea, interviu realizat de producătorul executiv John Florescu la Craiova, în 2023. De la finalul anului 2024 acest film documentar istoric va intra în Turneul Național de Educație Istorică 2024-2025, proiect demarat împreună cu John din 2019”.