O posibilă descoperire de proporții ar putea schimba radical modul în care este înțeleasă moștenirea artistică a lui Michelangelo Buonarroti. Potrivit unei investigații publicate de cotidianul italian Il Messaggero, un nou studiu susține că aproximativ 20 de lucrări până acum puțin cunoscute sau considerate cu autor incert pot fi atribuite cu un grad ridicat de certitudine marelui maestru al Renașterii.
Cercetarea, intitulată „Michelangelo, gli ultimi giorni”, este semnată de cercetătoarea independentă romană Valentina Salerno. Analiza sa se bazează pe examinarea comparativă a numeroase documente de arhivă, atât din Italia, cât și din străinătate, care privesc ultimii ani din viața artistului, în special perioada anilor 1550 până la moartea sa, în 1564. Conform concluziilor prezentate, o parte dintre lucrările considerate dispărute sau distruse ar fi fost, în realitate, păstrate și transmise în mod discret unor persoane apropiate.
Timp de secole, versiunea dominantă a fost cea transmisă de biograful și istoricul de artă Giorgio Vasari, potrivit căreia Michelangelo și-ar fi distrus o parte semnificativă dintre schițe, desene pregătitoare și modele sculpturale înainte de moarte, pentru a evita ca acestea să fie considerate imperfecte. Noul studiu pune sub semnul întrebării această ipoteză. Documente recent analizate sugerează că artistul ar fi dispus ascunderea unor lucrări într-o încăpere securizată din Roma, dotată cu un sistem complex de închidere, cu mai multe chei.
Potrivit relatărilor citate de presa italiană, acea încăpere ar fi rămas goală timp de peste patru secole, ceea ce ridică întrebări privind traseul ulterior al operelor. Cercetarea indică faptul că unele dintre acestea ar fi putut fi scoase și integrate, de-a lungul timpului, în colecții private sau chiar în patrimoniul unor instituții, fără ca autorul lor să fie identificat corect.
Un exemplu invocat în contextul acestei reevaluări este un desen reprezentând un studiu al piciorului Sibilei Libiene din fresca de pe bolta Cappella Sistina. Lucrarea a fost vândută recent la Londra de casa de licitații Christie’s, iar specialiștii implicați în procesul de atribuire ar fi urmat o direcție de analiză similară celei propuse de Valentina Salerno. Studiul susține că elementele stilistice și documentare converg în favoarea paternității lui Michelangelo.
Impactul acestor afirmații a fost suficient de puternic pentru a determina reacții la nivel instituțional. Cardinalul Mauro Gambetti, arhipreot al Basilica Sfântul Petru, a anunțat constituirea unui comitet științific internațional însărcinat cu evaluarea riguroasă a probelor documentare și a propunerilor de atribuire. Specialiști din muzee și centre de cercetare urmează să analizeze atât sursele istorice, cât și caracteristicile tehnice și stilistice ale lucrărilor în discuție.
Dacă ipotezele vor fi confirmate, consecințele ar putea fi semnificative atât pentru istoria artei, cât și pentru piața internațională a operelor renascentiste. Nu ar fi vorba doar despre extinderea catalogului unui artist fundamental pentru cultura occidentală, ci despre o reevaluare a ultimei sale perioade de creație și a modului în care și-a gestionat propria moștenire artistică.
Deocamdată, comunitatea academică tratează descoperirea cu prudență, urmând ca analizele suplimentare – inclusiv expertize tehnice și investigații științifice – să clarifice dacă aceste lucrări pot fi integrate oficial în corpusul operei lui Michelangelo. Rezultatul ar putea rescrie un capitol esențial din istoria artei europene.
