Carrefour România celebrează Ziua Națională cu o premieră prin programul ”Deschidem Vinul Românesc”. Alături de Wizz Air a organizat prima degustare de vin românesc în aer, pe ruta Veneția Treviso-București, pentru toți românii care se întorc acasă și turiștii care ne vizitează țara de ziua noastră. În plus, în parteneriat cu Aeroportul Internațional Henri Coandă, românii și turiștii au fost întâmpinați astăzi, la zona de sosiri din București, cu o gamă unică de vinuri românești.
”Deschidem Vinul Românesc”, programul unic în lume inițiat de Carrefour România, continuă misiunea de a promova vinul românesc mai ales de Ziua Națională a României și deschide sezonul festiv cu vin și spumant autohton.
Peste 150 de pasageri care au sosit astăzi în țară, din Veneția Treviso, au ciocnit un pahar de vin în cinstea țării, în timpul zborului, înainte să ajungă pe meleagurile natale și au descoperit povestea vinului românesc alături de Marinela Ardelean, Ambasadorul programului.
De asemenea, alte celebrități i-au servit pe cei îmbarcați cu soiuri autohtone, sărbătorind această zi importantă la înălțime. Odată ajunși pe Aeroportul Internațional Henri-Coandă, românii și turiștii au fost întâmpinați în zona de sosiri de un somelier care i-a invitat să descopere gustul autentic al podgoriilor românești și să celebreze împreună Ziua Națională. Oamenii nu și-au putut stăpâni emoțiile, fiind plăcut surprinși de aceste momente și vizibil cuprinși de bucuria că au ajuns acasă și pot ciocni un pahar alături de cei dragi.
Deschidem Vinul Românesc a făcut o tradiție din a promova vinurile românești mai ales cu ocazia Zilei Naționale.
În 2021 a organizat în premieră o degustare de vinuri în renumitul Times Square, iar în 2022 comunitatea de business și distribuitori din Italia au putut degusta cele mai bune vinuri românești la Ambasadei României la Roma. Și în acest an programul se alătură Ambasadei României la Roma și Ambasadei României la Paris pentru a celebra cu vin din DVR atât Ziua Națională, cât și faptul că anul 2023 este un an record pentru România care ocupă locul 4 la creșterea producției de vin în lume.
De la debutul din 2019, peste 200 de etichete exclusive s-au creat în cadrul programului de către crame reputate, unele dintre acestea fiind premiate la concursuri internaționale de vinuri precum International Wine Challenge sau Decanter World Wine Awards. Programul este disponibil în magazinele Carrefour din țară și online pe www.deschidemvinulromanesc.ro.