Ziua Limbii Române este marcată în toată țara, dar şi la Chişinău, în fiecare an pe 31 august. Ziua Limbii Române a început să fie sărbătorită începând cu 2013, în urma unei legi inițiate de senatorului PNL Viorel Badea și votată în 2013. În expunerea de motive, inițiatorul propunerii legislative explică faptul că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.
În fiecare an, Ziua Limbii Române este marcată și sărbătorită printr-o serie de evenimente ce au loc în România, dar și în Republica Moldova.
Evenimente dedicate Zilei Limbii Române
În 2023, Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Moldovei marchează împreună Ziua Limbii Române, printr-un eveniment ce va avea loc simultan, la Bucureşti şi la Chişinău, la sediul celor două instituții. Membrii celor două academii se vor întâlni în cadrul unei sesiuni ştiinţifice comune ce se va desfăşura în format mixt. Manifestarea va fi deschisă de preşedinţii celor două foruri, Ioan-Aurel Pop şi Ion Tighineanu.
La București, cei interesați sunt invitaţi să participe joi la o “Sesiune de lectură publică”, în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, începând cu ora 18:00. Evenimentul este organizat de Biblioteca Metropolitană Bucureşti, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Open Art, Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România şi AgenţiadeCarte.ro.
Ziua Limbii Române va fi celebrată la Iaşi printr-un evenimentul „Marea Dictare!”, care se va desfăşura, începând cu ora 10,00, în Parcul Expoziţiei din Copou.
Și locuitorii orașului Târgu Mureș sunt provocați să scrie după dictare, la un eveniment organizat de Facultatea de Ştiinţe şi Litere „Petru Maior” din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, anunță digi24.ro
Pentru diaspora, reprezentanţele Institutului Cultural Român organizează o serie de evenimente dedicate limbii române, precum conferinţe, cursuri tematice de limbă, cultură, tradiţie şi civilizaţie românească, prezentări de carte, concerte şi expoziţii.