A fost sfârșitul unei misiuni care a depășit toate așteptările: după aproape trei ani petrecuți pe Marte, elicopterul Ingenuity nu va mai zbura deasupra planetei roșii, din cauza unei probleme apărute în timpul celui de-al 72-lea zbor, a anunțat NASA joia trecută.
„Ceea ce a realizat Ingenuity depășește cu mult ce am crezut că este posibil”, a declarat șeful NASA, Bill Nelson, într-o înregistrare video. Elicopterul a deschis calea pentru viitoarele zboruri în sistemul nostru solar. Putem spune că a fost un zbor mic pentru Ingenuity, dar un zbor mare pentru omenire.
În 2021, Ingenuity a devenit prima aeronavă cu motor care a zburat spre o altă planetă și a demonstrat că este capabil să zboare în atmosfera marţiană, care are doar 1% din densitatea atmosferei terestre. Inițial, elicopterul a fost programat să decoleze doar de cinci ori, dar datorită performanțelor sale excelente, misiunea a fost prelungită.
Accidentul a avut loc săptămâna trecută, în timpul celui de-al 72-lea zbor. Elicopterul ajunsese la o altitudine de 12 metri, dar comunicarea s-a întrerupt brusc cu puțin timp înainte de amartizare. Comunicarea a fost în cele din urmă restabilită a doua zi, însă echipele NASA au putut observa „daunele” în imaginile recuperate câteva zile mai târziu. Joi a fost publicată o fotografie realizată chiar de către elicopter, care arată umbra uneia dintre palele rotorului său avariate.
„S-ar putea să nu ştim niciodată ce s-a întâmplat cu exactitate, din cauza pierderii temporare a transmisiei de date la sfârşitul ultimului zbor”, a subliniat Teddy Tzanetos, şeful misiunii. „Dar judecata noastră inginerească ne face să credem că, în timpul coborârii, o pală a lovit suprafaţa planetei Marte”.