Noaptea Muzeelor 2024, în România!

1
189
Noaptea-Muzeelor-2024

Noaptea Muzeelor a ajuns la cea de-a XX-a ediție, în 2024, și se va desfăşura în mai multe orașe din România, în același timp cu mai multe ţări europene, fiind cunoscută și sub denumirea de Noaptea Europeană a Muzeelor.

Muzee, galerii, teatre, opere, filarmonici, case memoriale, dar şi multe alte tipuri de instituţii culturale din România și din Europa își aprind luminile și își deschid porțile – toate, în aceeași noapte. În 2024, evenimentul – ajuns la a XX-a ediție – o să aibă loc în data de 18 mai. În România, e văzut deja ca un fenomen social, cu cifre de audienţă care aproape ating un milion de persoane, la nivelul întregii ţări, potrivit Agerpres.

Peste 260 de obiective din 32 de județe și din București vor putea fi vizitate cu această ocazie. Ediția din acest an este una aniversară, pentru că se împlinesc 20 de ani de când Noaptea Muzeelor s-a ținut prima dată în România. Cu toate acestea, Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel Alfa anunță proteste sâmbătă.

Noaptea Muzeelor din România va avea loc în București și în 32 de județe din țară, în orașe precum Brașov, Sibiu, Ploiești, Oradea, Craiova, Constanța, Bacău, Alba Iulia.

Lista zonelor din România în care se va ține Noaptea Muzeelor și obiectivele care pot fi vizitate poate fi consultată pe noapteamuzeelor.org.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.