Administrația Trump a lansat o strategie controversată pentru una dintre cele mai persistente probleme ale energiei nucleare: depozitarea definitivă a deșeurilor radioactive. Într-un context în care Statele Unite acumulează în prezent peste 100.000 de tone de combustibil nuclear uzat, stocate temporar la centrale și alte situri fără o soluție de lungă durată, Departamentul pentru Energie (DOE) a cerut statelor să se ofere voluntar pentru a găzdui un „depozit geologic permanent” pentru aceste deșeuri, parte a unui plan amplu de extindere a energiei nucleare și a industriilor conexe.
Planul, detaliat într-o solicitare de informații publicată la începutul lunii februarie, marchează o schimbare de politică semnificativă după decenii de blocaj în găsirea unui loc permanent pentru cele mai periculoase materiale generate de industria nucleară. Până acum, singurele strategii de stocare au fost facilități „intermediare” – piscine de răcire și cisterne de oțel sau beton –, iar eforturile de a construi un depozit final au întâmpinat opoziție puternică locală.
Proiectul vizează crearea unor campusuri integrate care să combine noi reactoare nucleare de tip SMR (small modular reactors), facilități de reprocesare a combustibilului, instalații de îmbogățire a uraniului și chiar centre de date, totul într-un complex care, pe hârtie, ar aduce investiții de miliarde de dolari și mii de locuri de muncă în regiunile gazdă. DOE speră că „carota economică” pe care o oferă va convinge comunitățile să depășească reticența față de depozitarea deșeurilor nucleare.
Strategia face parte dintr-un obiectiv ambițios al administrației americane de a cvadrupla capacitatea nucleară până în 2050, până la aproximativ 400 de gigawați, pe fondul creșterii cererii de energie pentru centrele de date alimentate de inteligența artificială și pentru tranziția către transportul electric. DOE a selectat recent 11 noi proiecte de reactoare avansate pentru procesare rapidă de licențiere și își propune să construiască trei prototipuri până la 4 iulie anul acesta.
Problema combustibilului uzat rămâne însă fără rezolvare. Mulți dintre noile proiecte SMR, deși sunt prezentate ca mai eficiente și mai flexibile decât reactoarele tradiționale, nu oferă soluții clare pentru reducerea volumului de deșeuri generate. Potrivit unui studiu publicat în 2022 în Proceedings of the National Academy of Sciences, multe dintre aceste reactoare vor produce aceeași cantitate de deșeuri – sau chiar mai multă – pe unitate de energie electrică.
Criticii avertizează că amplasarea unor SMR în zone fără infrastructură existentă ar putea conduce la o proliferare de situri temporare de depozitare, care ar rămâne astfel pentru zeci sau chiar peste o sută de ani după oprirea unității respective. În legislația americană nu există un termen clar pentru cât timp poate fi păstrat „temporar” combustibilul uzat, un gol care, în practică, permite depozitarea pe termen extins fără o destinație finală.
Pe de altă parte, administrația susține că tehnologiile moderne de reprocesare și reciclare pot reduce semnificativ volumul de material care trebuie depozitat, deși chiar oficialii din domeniu admit că aceste tehnologii nu înlocuiesc necesitatea unui depozit permanent. Experții în securitate nucleară subliniază riscurile legate de reprocesare, inclusiv costurile ridicate, potențialele probleme de securitate și riscurile de proliferare nucleară.
Între timp, alte țări din lume își continuă proiectele de depozitare permanentă. Finlanda este pe cale să deschidă primul astfel de sit la Olkiluoto, unde containerele de cupru și oțel sunt deja introduse sute de metri sub pământ, iar Suedia a început construcția unui depozit similar, planificat să devină operațional la sfârșitul deceniului următor. Canada, Elveția și Franța au, de asemenea, planuri avansate pentru astfel de facilități, iar Marea Britanie își propune să decidă un sit până la sfârșitul anilor 2050.
Până când un astfel de depozit va fi funcțional pe sol american, statele interesate au la dispoziție 60 de zile pentru a răspunde solicitării DOE, iar SUA rămâne în continuare fără o soluție finală pentru una dintre cele mai controversate provocări ale energiei nucleare – un paradox al epocii tehnologice moderne, când nevoia de energie curată se lovește de realitățile dure ale gestionării deșeurilor permanente.
