Sărbătoarea cunoscută în popor sub numele de Luminația sau „Ziua Morților”, celebrată pe 1 noiembrie în România, îşi are rădăcinile într-o fuziune a tradiţiilor creştine occidentale şi a practicilor populare locale. Conform surselor, această zi este dedicată pomenirii celor adormiţi şi are un înalt grad de semnificaţie mai ales în regiunile precum Transilvania, Banat şi Maramureş, unde convieţuiesc diferite confesiuni creştine.
Originea sărbătorii se leagă de celebrarea Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor (1 noiembrie) şi de ziua de pomenire a celor răposaţi (2 noiembrie), în tradiţia catolică. În România, în special în zonele cu influenţă catolică, 1 noiembrie este cunoscut ca Luminaţia, iar în unele comunităţi pomenirea se face în seara zilei de 1 noiembrie pentru ca apoi, pe 2 noiembrie, să urmeze pomenirea generală a morţilor (denumită „Moşii de toamnă”). Tradiţia mai indică că, în popor, în noaptea de 1 spre 2 noiembrie „porţile dintre lumea celor vii şi lumea celor morţi se deschid”.
Din perspectiva practicilor actuale, Luminaţia implică vizitarea cimitirelor, curăţarea mormintelor, aşezarea florilor şi aprinderea de lumânări şi candele la mormintele celor dragi. De fapt, se spune că imaginea cimitirelor în această noapte devine un „spectacol de lumină”, datorită flăcărilor care aliniază crucile şi pietrele funerare.
Superstiţiile şi regulile nescrise legate de Luminaţie reflectă un profund respect faţă de memoria celor plecaţi. Astfel, se consideră că nu este bine ca la mormântul cuiva drag să vină în acea noapte o persoană cu care defunctul s-ar fi certat în timpul vieţii. De asemenea, în această zi nu se recomandă a se lucra sau a se spăla rufe, pentru că ar putea tulbura liniştea celor plecaţi. În unele sate se păstrează obiceiul ca până la răsăritul soarelui copiii să ducă apă proaspătă la morminte, pentru „a potoli setea” sufletelor celor plecaţi.
Pentru anul 2025, sărbătoarea Luminaţiei coincide cu ziua de pomenire a morţilor („Moşii de toamnă”), ceea ce accentuează caracterul comunitar şi interconfesional al momentului în unele zone ale ţării. Prin urmare, oamenii din acele regiuni se pregătesc din timp: se cumpără flori, coroane, candele, iar comercianţii în piaţă evidenţiază o cerere crescută pentru aceste „simboluri ale reculegerii”.
Semnificaţia religioasă a Luminaţiei variază în funcţie de confesiune. Pentru credincioşii catolici, ziua este o comemorare oficială a tuturor credincioşilor răposaţi („Commemoratio Omnium Fidelium Defunctorum”). În cadrul comunităţilor ortodoxe din regiunile respective se efectuează slujbe de pomenire, şi deşi acest obicei nu este stabilit la nivel nacional în 1 noiembrie, este adesea împărtăşit prin cultura locală.
…
Luminaţia din România, deşi are origini care se pot conecta la tradiţii occidentale şi la simbolismul luminii şi al trecerii, a devenit o prilej de comuniune între cei de acelaşi neam şi cei plecaţi, un moment de aducere aminte, de reculegere şi de afirmare a legăturii dintre viaţă şi memorie.
