28 ianuarie: Ziua Internațională a Confidențialității!

0
372
ziua-protectia-datelor-cu-caracter-personal

La data de 28 ianuarie este marcată anual Ziua protecţiei datelor cu caracter personal. Datele personale sunt procesate în fiecare secundă la nivel mondial – la serviciu, în cadrul relaţiei cu autorităţile publice, în domeniul sănătăţii, în momentul tranzacţionării de bunuri sau servicii, în timpul efectuării călătoriilor în afara teritoriului naţional sau când posesorii datelor navighează pe internet.

La nivelul Uniunii Europene, protecţia datelor cu caracter personal reprezintă un drept fundamental, face parte din reglementările comunitare cu caracter obligatoriu.

La 26 aprilie 2006, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a hotărât aniversarea, la 28 ianuarie, a Zilei protecţiei datelor cu caracter personal pentru a marca astfel data la care Convenţia de protejare a datelor cu caracter personal a fost deschisă pentru a fi semnată, respectiv la 28 ianuarie 1981, potrivit www.coe.int. Documentul este cunoscut drept ”Convenţia 108” şi este singurul tratat internaţional în domeniu, fiind actualizat permanent pentru a se asigura că principiile în materie sunt în conformitate cu necesităţile curente, conform www.coe.int, anunță agerpres.ro.

Anul 2016 a fost unul istoric la nivel comunitar. Uniunea Europeană a ajuns la un acord asupra necesităţii unei reforme a protecţiei datelor cu caracter personal pentru a ajuta la stimularea unei pieţe digitale unice în Uniunea Europeană, prin creşterea încrederii consumatorului în serviciile online şi prin furnizarea siguranţei juridice pentru afaceri pe baza unor reglementări uniforme şi clare, conform http://ec.europa.eu.

La nivel internaţional, ziua este, de asemenea, cunoscută drept Ziua confidenţialităţii.

Cu prilejul acestei zile, guvernele, parlamentele sau autorităţile naţionale însărcinate cu protecţia datelor cu caracter personal organizează activităţi specifice pentru a atrage atenţia asupra drepturilor privind protecţia datelor cu caracter personal sau în ce priveşte drepturile de confidenţialitate. Printre aceste activităţi se numără campanii adresate publicului larg, proiecte educaţionale pentru elevi şi profesori sau evenimente de tipul ”Ziua porţilor deschise” la sediile autorităţilor naţionale din domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.