La 1 ianuarie 2026, populația României după domiciliu a ajuns la 21,646 milioane de persoane, în scădere cu 0,5% față de aceeași perioadă din anul anterior. Față de 1 ianuarie 2025, când numărul locuitorilor era de 21,739 milioane, România a înregistrat astfel o pierdere de aproximativ 93.000 de persoane în decurs de un singur an — o accelerare vizibilă față de ritmurile anterioare ale declinului demografic.
Datele, publicate de Institutul Național de Statistică (INS), confirmă că procesul de eroziune demografică nu dă semne de oprire și că, dincolo de cifra brută a populației, structura pe vârste a acesteia se deteriorează într-un ritm îngrijorător.
Orașele se golesc mai repede decât satele
Declinul nu este uniform distribuit pe teritoriul țării. La 1 ianuarie 2026, populația după domiciliu din mediul urban a fost de circa 11,948 milioane de persoane, în scădere cu 0,9% față de prima lună din 2025. În același timp, populația din mediul rural număra 9,697 milioane de persoane, în creștere ușoară, de 0,04%, raportat la aceeași perioadă de referință.
Tendința este contraintuitivă la prima vedere — mai mulți oameni la sate, mai puțini la orașe — dar reflectă, cel puțin parțial, o schimbare recentă de comportament: o parte din populația care a emigrat sau s-a retras din câmpul muncii preferă să se întoarcă sau să rămână în mediul rural, în timp ce orașele continuă să exporte populație în străinătate.
Pe sexe, datele oficiale arată că populația feminină a fost de 11,091 milioane de persoane, în scădere cu 0,5% de la un an la altul, iar aceeași evoluție o înregistrează și populația masculină, care a fost de 10,555 milioane de persoane, cu același procent de scădere. Diferența de 536.000 de persoane dintre numărul femeilor și cel al bărbaților rămâne o constantă structurală a demografiei românești.
Cauza directă: mai mulți morți decât născuți, migrația nu compensează
Mecanismul scăderii populației rezidente este bine documentat de statisticile anterioare ale INS. Principala cauză a scăderii este sporul natural negativ — diferența dintre numărul născuților-vii și al decedaților, care a ajuns la -100.900 de persoane în cursul anului 2024. Soldul migrației internaționale a fost pozitiv, de +71.300 de persoane, dar insuficient pentru a compensa pierderea naturală.
Altfel spus, România continuă să fie o țară unde mor mai mulți oameni decât se nasc, iar câștigul din imigrație — deși real și în creștere față de deceniile trecute — nu reușește să acopere deficitul natural. Această ecuație demografică negativă se repetă, cu variații minore, de peste trei decenii.
Indicele de îmbătrânire, la cel mai ridicat nivel înregistrat
Dincolo de numărul total de locuitori, ceea ce îngrijorează cel mai mult demografii și economiștii este modificarea rapidă a structurii pe vârste a populației. Procesul de îmbătrânire demografică a continuat în cursul anului 2025, remarcându-se o scădere ușoară, de 0,3 puncte procentuale, a ponderii persoanelor tinere cu vârste între 0 și 14 ani și, în același timp, o creștere de 0,3 puncte procentuale a ponderii populației vârstnice, de 65 de ani și peste, în totalul populației.
Concret, România a depășit pragul de 4 milioane de persoane cu vârsta de peste 65 de ani, în timp ce numărul copiilor și adolescenților de până la 14 ani a coborât sub 3 milioane. Raportul dintre cele două categorii este cel mai nefavorabil din istoria recentă a țării: indicele de îmbătrânire demografică a urcat de la 131,7 la 136,6 persoane vârstnice la 100 de tineri. La începutul anului 2025, același indice era de 131,7 — ceea ce înseamnă că, în numai doisprezece luni, România a câștigat aproape cinci vârstnici la fiecare sută de tineri.
Vârsta la care se situează populația mediană confirmă aceeași tendință. Vârsta medie a populației a fost de 43,2 ani, cu 0,4 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2025, în timp ce vârsta mediană s-a situat la 44,3 ani, în creștere cu 0,5 ani. Jumătate din populația României are, așadar, mai mult de 44 de ani și trei luni.
Generația X, bomba cu ceas a sistemului de pensii
Cel mai semnificativ detaliu al noilor date INS privește distribuția pe grupe de vârstă. La 1 ianuarie 2026, cea mai mare pondere în totalul populației o deținea grupa de vârstă 45-49 de ani, care reprezenta 8,6% din total, aceasta fiind și grupa cu cea mai mare pondere în rândul persoanelor de sex masculin, unde ajunge la 9%.
Această cohortă, născută la sfârșitul anilor 1970 și în prima jumătate a anilor 1980, face parte din ceea ce în sociologie este identificată drept Generația X — prima generație crescută în România socialistă care a trăit tranziția spre economia de piață. Faptul că ea reprezintă acum cel mai numeros segment al populației are implicații directe și cuantificabile pentru finanțele publice: în cel mult 20 de ani, acești oameni vor atinge vârsta de pensionare, exercitând o presiune extraordinară asupra unui sistem de pensii deja fragil.
Totodată, în rândul persoanelor de sex feminin, cea mai mare pondere o dețin grupele de vârstă 45-49 de ani și 55-59 de ani, ambele cu câte 8,2%. Faptul că femeile sunt reprezentate masiv în două grupe de vârstă consecutive — una deja aproape de pragul pensionării, cealaltă în mai puțin de un deceniu — amplifică presiunea.
Copiii, tot mai puțini și din ce în ce mai puțin reprezentați
La capătul opus al piramidei vârstelor, semnalele sunt la fel de clare. Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4%, mai mică decât cea a grupelor de vârstă 5-9 ani (4,9%), 10-14 ani (4,8%) și 15-19 ani (5,2%). Cu alte cuvinte, cele mai recente generații sunt sistematic mai mici decât cele care le-au precedat — o structură demografică în formă de piramidă inversată, în care baza, reprezentată de tineri, se îngustează continuu.
Această dinamică este în acord cu ceea ce specialiștii în demografie numesc „îmbătrânire demografică de jos”, produsă nu atât prin creșterea numărului de vârstnici, cât prin scăderea dramatică a numărului de nașteri.
Context european și perspectivă pe termen lung
România nu este singura țară europeană confruntată cu îmbătrânire demografică și scădere a populației, însă ritmul și amploarea fenomenului o plasează în categoria statelor cu cele mai acute probleme de acest tip din Uniunea Europeană. Rata totală a fertilității în România a coborât sub pragul de 1,7 copii pe femeie, cu scăderi înregistrate în 2023, iar proiecțiile pentru 2026 indică menținerea în jurul valorii de 1,6-1,7 în absența unor schimbări majore de politici.
Valoarea de înlocuire a populației — necesară pentru ca o societate să nu se contracte natural — este de 2,1 copii pe femeie. Decalajul față de acest prag, acumulat timp de trei decenii, explică în cea mai mare parte tabloul statistic publicat joi de INS.
România a continuat să fie o țară de imigrare, însă soldul migrației internaționale, în scădere față de anii precedenți, nu a reușit să compenseze sporul natural negativ. Muncitorii din afara Uniunii Europene care au ajuns să lucreze în România în ultimii ani contribuie la activitatea economică, dar nu modifică substanțial structura demografică pe termen lung.
