În fiecare an, pe 23 august, România marchează „Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului”, o dată cu o dublă încărcătură simbolică: amintirea tragediilor provocate de cele două regimuri totalitare ale secolului XX și reafirmarea angajamentului față de democrație, libertate și respectarea drepturilor fundamentale. Această zi a fost instituită oficial printr-o rezoluție a Parlamentului European din 2008 și este cunoscută și ca „Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și nazismului”. Pentru România, data are o semnificație aparte, deoarece istoria națională a fost marcată dramatic de ambele forme de dictatură, iar memoria victimelor lor rămâne esențială pentru consolidarea conștiinței civice.
Originea zilei de comemorare
Ziua de 23 august nu a fost aleasă întâmplător. Aceasta marchează semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, la 23 august 1939, între Germania nazistă și Uniunea Sovietică. Tratatul, care includea un protocol secret, a împărțit Europa de Est în sfere de influență, permițând URSS să ocupe state și teritorii precum Polonia de Est, Țările Baltice, Basarabia și nordul Bucovinei. Acest pact a declanșat practic al Doilea Război Mondial și a deschis calea pentru tragedii ce aveau să schimbe destinul continentului.
Dincolo de dimensiunea europeană, pentru România consecințele pactului au fost dramatice. În iunie 1940, sub presiunea ultimatumului sovietic, țara a pierdut Basarabia și nordul Bucovinei, teritorii care au fost ocupate de Armata Roșie. Populația din aceste regiuni a cunoscut deportări masive, arestări arbitrare și represiuni, în timp ce în restul țării, alianța conjuncturală cu Germania nazistă a adus alte forme de suferință, culminând cu Holocaustul pe teritoriul românesc.
România între fascism și comunism
Cele două regimuri totalitare nu au fost doar ideologii opuse, ci și sisteme de dominație care au utilizat teroarea și represiunea pentru a-și menține controlul. În perioada fascistă, România a traversat o alianță cu Germania nazistă, regimul Antonescu fiind responsabil de crime împotriva evreilor și romilor, inclusiv masacre și deportări în Transnistria.
După 1945, înfrângerea Germaniei nu a adus însă libertatea așteptată. România a intrat în sfera de influență sovietică, iar instaurarea comunismului a însemnat o nouă perioadă de teroare: arestări politice, procese înscenate, deportări în Bărăgan, suprimarea libertății religioase și a presei, precum și transformarea țării într-un stat totalitar.
Astfel, românii au cunoscut direct consecințele ambelor sisteme, devenind victime ale unor regimuri care, deși diferite în ideologie, s-au asemănat prin disprețul față de viața umană și prin mecanismele de represiune.
Semnificația zilei de 23 august în memoria colectivă
Comemorarea din 23 august are pentru România un caracter complex. Timp de decenii, regimul comunist a transformat această dată în sărbătoare oficială, marcând „actul de la 23 august 1944”, când România a întors armele împotriva Germaniei naziste. În realitate, această interpretare a fost folosită propagandistic pentru a legitima noul regim. După 1989, ziua a căpătat un alt sens, fiind reîncadrată în memoria europeană a victimelor totalitarismului.
Astăzi, această zi nu mai este despre glorificarea unei versiuni oficiale a istoriei, ci despre recunoașterea suferinței tuturor celor care au fost persecutați, deportați sau executați de regimurile fasciste și comuniste. Este un moment de reflecție asupra costurilor uriașe plătite de societatea românească și de alte popoare din Europa pentru ideologiile extremiste.
Importanța educativă și civică
Comemorarea victimelor totalitarismului are și o dimensiune educativă majoră. Într-o epocă în care tentațiile populiste și discursurile extremiste pot reapărea, amintirea trecutului devine un avertisment. Tinerii, care nu au trăit ororile războiului sau ale comunismului, trebuie să înțeleagă cât de fragile pot fi libertatea și democrația atunci când societatea tolerează abuzurile sau cultivă ura.
Școlile, universitățile și instituțiile culturale au un rol important în transmiterea acestor lecții. Memorialele dedicate victimelor comunismului și fascismului, muzeele și cercetările istorice contribuie la păstrarea memoriei vii. În România, Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet este unul dintre cele mai puternice simboluri ale acestei memorii colective.
Dimensiunea europeană și responsabilitatea comună
Marcarea zilei de 23 august nu este doar un exercițiu național, ci face parte dintr-un efort european de asumare a trecutului. Uniunea Europeană a recunoscut explicit caracterul criminal al regimurilor totalitare și a cerut statelor membre să promoveze educația despre aceste realități. Această poziționare are și un rol de prevenție: doar printr-o memorie colectivă sănătoasă se poate evita repetarea unor astfel de tragedii.
Pentru România, apartenența la această cultură a memoriei europene înseamnă recunoașterea dublului său trecut traumatic și reafirmarea valorilor democratice. În același timp, este o șansă de reconciliere cu istoria, prin onorarea victimelor indiferent de originea lor etnică, religioasă sau socială.
Reflecții pentru prezent și viitor
Ziua de 23 august este mai mult decât o comemorare a victimelor. Ea reprezintă un prilej de reflecție asupra modului în care societatea românească se raportează la trecut și la valorile democratice. Într-un context internațional marcat de conflicte și tensiuni, amintirea ororilor totalitarismului este o ancoră morală, care arată cât de important este să apărăm libertatea, pluralismul și respectul pentru demnitate.
Pentru România, această zi are și o dimensiune identitară: amintește că destinul național a fost profund afectat de deciziile marilor puteri, dar și că reziliența societății românești s-a construit prin suferința și curajul celor care nu au cedat în fața opresiunii.
Astăzi, când generațiile mai tinere privesc această dată ca pe o pagină de istorie îndepărtată, este responsabilitatea statului, a școlii și a comunității să păstreze vie memoria victimelor și să transmită lecțiile trecutului. Numai astfel comemorarea din 23 august își îndeplinește rolul nu doar ca o zi de doliu și reculegere, ci și ca o celebrare a demnității umane și a libertății recâștigate.
