Datele oficiale ale INS indică o ușoară îmbunătățire a indicatorilor monetari, însă peste 5 milioane de cetățeni continuă să se afle în risc de excluziune socială. Pensiile și transferurile de stat rămân singurul colac de salvare.
Cel mai recent raport emis de Institutul Național de Statistică (INS) pune pe masa publicului o serie de date contrastante privitoare la nivelul de trai din țară. Pe de o parte, cifrele arată o evoluție pozitivă la nivel macroeconomic: numărul total al persoanelor aflate în stare de sărăcie în România a scăzut în cursul anului 2025 cu 3,5% față de perioada anterioară. Statistica oficială indică faptul că 3,468 milioane de români trăiesc sub pragul sărăciei relative, plasând rata sărăciei relative (AROP) la valoarea de 18,4%, în scădere cu 0,6 puncte procentuale. Cu toate acestea, dincolo de procente, radiografia socială scoate în evidență falii adânci, disparități acute de gen și o dependență structurală masivă a populației de ajutoarele oferite de stat.
Pragul monetar al supraviețuirii și disparitățile de gen
Conform metodologiei stabilite de INS, valoarea pragului de sărăcie relativă a fost calculată la 24.435 de lei pe an pentru o singură persoană, ceea ce înseamnă un venit disponibil de aproximativ 2.036 de lei pe lună. Atunci când datele sunt analizate prin prisma genului, se observă clar că sărăcia continuă să afecteze disproporționat populația feminină. Rata sărăciei în rândul femeilor s-a situat la 18,7%, depășind-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a bărbaților, estimată la 18%. Acest indicator reflectă diferențele persistente de remunerare de pe piața muncii și vulnerabilitatea crescută a femeilor în fața instabilității economice.
Copiii și tinerii: Schimbarea de paradigmă a vulnerabilității
O concluzie alarmantă a cercetării statistice relevă că fenomenul sărăciei nu mai este concentrat cu precădere asupra populației vârstnice, ci lovește direct în noile generații. Cea mai înaltă incidență a sărăciei relative a fost înregistrată în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, ajungând la un procent îngrijorător de 25,8%. Segmentul copiilor și adolescenților (0-18 ani) urmează îndeaproape, având o rată de 23,6%. Structura familială joacă un rol catalizator: gospodăriile care cuprind minori sau tineri dependenți au o rată a sărăciei de 21,2%, depășind cu nu mai puțin de 6,7 puncte procentuale nucleele familiale care nu au copii în întreținere.
Rolul transferurilor sociale este vital – datele INS confirmă că, dacă în anul 2025 statul nu ar fi plătit pensiile și celelalte ajutoare sociale, aproape 44,2% din populația țării s-ar fi prăbușit sub pragul sărăciei relative. În cazul seniorilor de peste 65 de ani, lipsa pensiei ar fi aruncat 87,9% dintre aceștia în stare de privațiune.
Indicatorul compus AROPE și cele 5,2 milioane de români vulnerabili
Pentru o analiză extinsă, indicatorul AROPE (riscul de sărăcie sau excluziune socială) cumulează veniturile reduse, deprivarea materială severă și intensitatea muncii. În anul 2025, acest indicator a atins 27,4% din populație, corespunzător unui număr uriaș de 5,2 milioane de cetățeni. Deși reprezintă o ușoară diminuare cu 125.000 de persoane (0,5 puncte procentuale) față de anul precedent, amploarea fenomenului rămâne majoră. Din punct de vedere demografic, riscul AROPE afectează 29,1% dintre femei și 25,6% dintre bărbați, având ponderi maxime tot la tinerii de 18-24 de ani (34,2%) și la copii (32,4%). Totodată, inserția pe piața muncii face diferența: doar 16% dintre persoanele ocupate sunt expuse, în timp ce procentul urcă la 36,5% în rândul populației neocupate.
România rurală, între sărăcie și lipsa investițiilor (raport oficial)
Falia regională și tipologia gospodăriilor
Riscul de excluziune este distribuit extrem de inegal din punct de vedere geografic și structural. Gospodăriile formate din doi adulți cu trei sau mai mulți copii dependenți se confruntă cu o rată de risc de 50,2%, urmate de familiile monoparentale (45,7%). La nivel teritorial, discrepanțele sunt majore: regiunea Sud-Est deține recordul negativ cu o rată AROPE de 38,0%, urmată de Sud-Vest Oltenia cu 36,0%. La polul opus, zona București-Ilfov ilustrează o realitate economică complet diferită, cu o rată minimă de risc de doar 13,6%.
Dincolo de dimensiunea strict monetară, deprivarea materială și socială severă afectează în mod direct 3,16 milioane de români (16,8%). O privire de ansamblu asupra celor 5,2 milioane de persoane vulnerabile scoate la iveală o dinamică complexă: 1,667 milioane de persoane se confruntă doar cu riscul de sărăcie bănească, în timp ce 1,501 milioane suferă exclusiv de privațiuni materiale severe. De asemenea, 785.000 de persoane sub 65 de ani trăiesc în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii (un indicator aflat în creștere de la 4,3% la 5,6%). Cel mai dramatic aspect este cel al nucleului dur al excluziunii: aproximativ 403.000 de cetățeni se confruntă concomitent cu toate cele trei mari probleme economice din societate.
Concluzii
Deși raportul INS marchează o diminuare procentuală marginală a sărăciei, România rămâne marcată de inegalități structurale severe și de un decalaj masiv între regiuni. Generațiile tinere și familiile cu mulți copii rămân prinse într-un cerc vicios al privațiunilor financiare. Fără o plasă de siguranță robustă oferită de transferurile sociale și în lipsa unor politici axate pe integrarea reală pe piața muncii, ameliorările statistice riscă să rămână simple cifre volatile, incapabile să reflecte o îmbunătățire autentică a calității vieții de zi cu zi.
