Citind o ediție a „Odiseei” lui Homer, scriitoarea de jurnale de călătorie Laura Coffey se hotărăște să calce pe urmele lui Ulise și părăsește Londra cu scopul de a descoperi locurile fermecătoare în care geografia și mitologia se intersectează, ajungând astfel să descopere puterea vindecătoare a naturii, a călătoriilor, a înotului în ape reci, a drumețiilor lungi pe munți și a cerurilor strălucitoare, pline de stele. Timp de șase luni, Laura va evada din lumea ei mică și apăsătoare și va călători prin arhipelaguri și insule mediteraneene mistice, considerate locuri ale periplului epic al lui Odiseu. La finalul acestui periplu, scriitoarea decide să surprindă în scris aventura sa și astfel ia naștere Insulele fermecate: Călătorii prin mituri și magie, dragoste și pierdere, carte recent apărută la editura ap! (ACT și Politon).
Insulele fermecate: Călătorii prin mituri și magie, dragoste și pierdere vorbește despre banalul care devine extraordinar și despre modul în care putem alege de fiecare dată în viață să transformăm o pierdere într-un câștig.
Cartea spune povestea Laurei Coffey, pe care pandemia de Covid 19 a prins-o pe picior greșit. Cu o relație de dragoste care tocmai se încheiase și fără job, lockdown-ul ar fi fost mult prea greu de suportat pentru ea dacă ar fi rămas închisă singură în garsoniera ei micuță din Londra. Prin urmare, alege să călătorească, evadând dintr-un scenariu trist și apăsător. Laura alege, astfel, să își înfrângă propriile limite și să își acorde timp de calitate, pe care să îl folosească și ca să se împace cu ideea bolii tatălui ei. Iar odată pornită la drum, se va metamorfoza într-o nouă Laura: mai profundă, mai matură, mai sigură pe ea, pregătită să își trăiască viața după alte coordonate… Așa cum, de altfel, odiseea l-a transformat pe Ulise într-un om smerit, mai înțelept și mai bun…
„Trăim înăuntrul poveștii noastre, țesându-ne propriile mitologii, fiecare viață fiind propriul poem epic cu monștri din adâncuri și zei vicleni, dragoste și trădare și călătorii departe de casă. Tristețile acestei lumi și frumusețile ei. Frumusețile ei eterne. Cred că putem alege încotro să ne îndreptăm atenția, către insulă sau către închisoarea din mijlocul ei. Toate stau unele lângă altele, paradisul și ceea ce i se opune. Nu putem trăi fermecați toată viața. Există durere, suferință și moarte, dar există și insule intermediare, dacă știi cum să ajungi la ele. Acele colțuri încântătoare câștigate cu greu, unde timpul visează, unde vremea este mereu senină și unde marea de un albastru intens te învăluie.” – Laura Coffey
Aventura ei începe cu un șir de insule vulcanice mici din largul coastei Siciliei, despre care mai multe teorii susțin că au inspirat o parte din Odiseea.
Vizităm așadar, rând pe rând: Insulele Eoliene (Sicilia, Italia), Insula Ciclopilor, Insula lui Calipso, Insula Zeului Soare, însorita Itaca, Stromboli, Cefalù sau Insula Zeului Soare, zeul bucuriei umane.
Fiecare oprire pe care o face este un prilej pentru a rememora celebrul poem al lui Homer și aventurile pe care Ulise le-a trăit în locurile prin care a călătorit. Dar mai ales, fiecare nouă destinație reprezintă pentru Laura o nouă modalitate de a încerca să uite de boala tatălui său și de inevitabilul care avea să se producă indiferent cât de departe ar fi fugit ea…
- Fragment
În momentul acela, în Regatul Unit se deschiseseră „coridoarele de vacanță”, iar oamenii plecaseră în vacanța de vară. Aveam un oarece privilegiu, niște economii, poate că era timpul să mă bag în ele. L-am sunat pe tatăl meu să văd ce părere are.
– Du-te, a spus el, la urma urmei, nu e ca și cum ai fi doctor sau altceva util.
Așa vorbeam noi mereu, direct, uneori combativ, în mare parte cu scopul de a ne face unul pe celălalt să râdem. Fratele meu era doctor, mama era asistentă medicală, eu eram intrusa.
– Promiți să nu te îmbolnăvești de Covid cât timp sunt plecată? Nu vreau să-mi fac griji pentru tine.
– O să fac tot ce pot. Tu du-te. Ce altceva ai putea face? Să umbli singură, de colo-colo, prin apartamentul ăla minuscul?
Deci, poate că așa a început totul.
–
În momentul acela, Italia era pe lista țărilor sigure și m-am consultat cu prietena mea Lara despre cum să evit cât mai bine zonele ei romantice. Îmi doream să stau departe de cuplurile bronzate și frumoase în luna de miere, care se plimbă de mână pe plajele lungi, îmbrăcate în haine albe de in, orbindu-se unul pe celălalt cu lumina reflectată de pe diamantele uriașe, bune de competiție, voiam orice ar fi fost opusul Coastei Amalfi. Mi-a sugerat să mă îndrept spre un șir de insule vulcanice mici din largul coastei Siciliei, iar lucrurile s-au potrivit de minune. Aceste insule, conform mai multor teorii, au inspirat o parte din Odiseea, așa că aș fi parcurs povestea lui Odiseu în lumea reală, spre disprețul imaginat al lui Emily Wilson. L-aș urma până în insulele sale fermecate, să văd dacă aș putea și eu să-i găsesc pe zeii capricioși, să-mi dau seama dacă aș putea împăca poezia cu geografia, poate să aflu ce monștri pândeau în mările dintre ele.
Atena, zeița cu ochi cenușii, zeița înțelepciunii și a războiului, avea o slăbiciune pentru Odiseu. De asemenea, avea încălțări foarte bune. La începutul poemului, ea îi spune lui Zeus și celorlalți zei că ajunge tot ce au făcut și că Odiseu ar trebui să fie lăsat să se întoarcă în sfârșit acasă. Ca un prim pas, ea îi face pe zei să aprobe un plan de eliberare a lui Odiseu de pe insula lui Calipso, unde a fost ținut ostatic o perioadă destul de lungă. Hermes, zeul mesager, este trimis să o pună la punct pe Calipso și să o determine să îl elibereze. Atena
și-a legat sandalele în picioare,
minunatele sandale aurite
cu care străbate marea și uscatul, iute ca vântul…
și a pornit în altă direcție, spre Itaca, ca să îl determine pe fiul adolescent al lui Odiseu să se mobilizeze pentru a-și găsi tatăl, bărbatul care îl părăsise când era copil. El este cam vrednic de milă, dar Atena îl entuziasmează. După ce zeița cu „ochi de bufniță” pune lucrurile în mișcare, își ia zborul ca o pasăre.
Spre deosebire de toată această intrigă, eu a trebuit doar să rezerv un zbor. Mi-am umplut valiza cu haine albe fanteziste din in, suficiente pentru două săptămâni sub soarele dogoritor al Italiei, și am lăsat în urmă frica și cenușiul static al Londrei.
Apoi, trecând prin oglindă și coborând prin gaura iepurelui, am alunecat în albastrul Mării Tireniene, simțindu-i greutatea, sarea și nerăbdarea.
Pentru iubitorii de călătorii, această carte va fi o sursă de inspirație pentru viitoarele destinații de vacanță, iar pentru iubitorii poemului lui Homer, cartea va fi un prilej de a retrăi bucuria lecturării anumitor pasaje din el.
Laura Coffey este scriitoare de jurnale de călătorie și se simte cel mai bine în mișcare. Se declară dependentă de înotul în apă rece și de aventură și îi place să scrie despre frumusețea sălbatică a locurilor pe care le vizitează și despre oamenii pe care îi întâlnește în drumurile ei prin lume. Lucrările i-au fost publicate în Condé Nast Traveller, The Guardian și BBC Travel. Este profesoară certificată de yoga, o împătimită a călătoriilor solo și are o mare pasiune pentru păsări. Când nu scrie, îi place să se plimbe cu bicicleta prin Londra, să facă yoga sau să-și plănuiască următoarea evadare pe o insulă îndepărtată.
