În Evul Mediu, mirodeniile nu erau doar un moft culinar, ci o veritabilă monedă de schimb, un simbol al puterii și o reală miză pentru marile expediții care aveau să schimbe harta lumii. De la piețele aglomerate ale Orientului până la curțile regale ale Europei, aromele piperului, scorțișoarei sau șofranului au stimulat comerțul, au inspirat mari descoperiri și au aprins rivalități între imperii. În volumul recent apărut la Editura ap! (ACT și Politon),
„Istoria mirodeniilor în Evul Mediu”, istoricul francez Michel Balard arată cum aceste prețioase condimente au devenit „motorul istoriei”, influențând gastronomia, medicina și geopolitica unei epoci pline de schimbări.
Mirodeniile nu au fost doar simple ingrediente culinare – în Evul Mediu, ele au reprezentat un simbol al bogăției și prestigiului, au fost adevărate stimulente pentru descoperiri geografice, catalizatoare ale comerțului global și chiar motiv de confruntări între mari puteri maritime. În paginile acestei cărți, Michel Balard analizează
impactul condimentelor asupra istoriei, demonstrând cum dorința de a le obține a pus în mișcare marii exploratori precum Cristofor Columb, Vasco da Gama sau Magellan.
Un studiu cuprinzător: de la gust și medicină la geopolitică
Balard îmbină erudiția academică cu un stil narativ captivant, prezentând mirodeniile sub toate fațetele lor: gustative, medicinale, artistice și simbolice. Cartea se sprijină pe surse istorice de primă mână, precum celebrul manual de comerț „La pratica della mercatura” (sec. XIV), și oferă o privire detaliată asupra rutelor comerciale, de la
Drumul Mătăsii și porturile mediteraneene până la centrele asiatice și africane de producție și distribuție.
Cititorii vor descoperi:
- Originea și traseul condimentelor – de la ghimbirul din China și piperul din Malabar, până la șofranul mediteraneean și melegueta africană;
- Importanța condimentelor în ierarhia socială – cum mesele festive ale aristocrației medievale se transformau în spectacole de putere;
- Rolul condimentelor în gastronomie – influențele bizantine, islamice și occidentale asupra gustului medieval;
- Funcțiile medicinale – de la teoria umorală la practica apotecarilor, într-o perioadă în care condimentele erau atât medicamente, cât și alimente;
- Impactul geopolitic și economic – monopoluri, taxe, rețele comerciale și lupte pentru controlul rutelor.
Despre autor
Născut în 1936 la Sucy-en-Brie, Franța,
Michel Balard este profesor emerit la Universitatea Paris-I Panthéon-Sorbonne și președinte al Societății Istorice și Arheologice din Sucy-en-Brie. Specialist renumit în istoria Evului Mediu, Balard este autorul a numeroase studii privind colonizarea latină în Orientul medieval. În 2024, a fost distins cu
Premiul Provins Moyen Âge pentru acest volum, ca o recunoaștere a contribuției sale excepționale la cercetarea istoriei medievale.
Fragment
În Occident, rețeta teriacului figurează în scrierile medicului bordelez Marcellus Empiricus, dar abia la sfârșitul secolului al XI-lea traducerile scrierilor arabe de către Constantin Africanul îi conferă un rol notabil în arsenalul terapeutic, consolidat de Antidotariumul lui Nicolaus, care îl numește „stăpânul medicamentelor”. Totuși, se ridică întrebări legate de modul de acțiune al compușilor săi, de dozele de administrare, de substanțele narcotice pe care le conține. Aceste întrebări agită mediile medicale, în special la Veneția, unde importurile de condimente permit producerea unui teriac de calitate, exportat în toată Europa, și la Montpellier, un alt oraș producător, unde se remarcă Arnaud de Villeneuve, medic valencian și profesor la facultatea de medicină, și Bernard de Gordon, un alt profesor, autor al unui tratat despre teriacuri în prima decadă a secolului al XIV-lea. De fapt, în alte locuri se produceau teriacuri folosind surogate pentru a remedia costul sau lipsa substanțelor rare și scumpe, astfel încât autoritățile orășenești au ajuns să ceară fabricarea lor în public cu ingrediente controlate corespunzător. Pe tot parcursul Evului Mediu, teriacul compus dintr-un mare număr de condimente exotice rămâne, în ciuda costului său ridicat, panaceul medicinei occidentale. Este „tatăl tuturor medicamentelor”, „stăpânul medicamentelor”.
Indiferent că este vorba despre plante simple sau despre compoziții complexe, medicamentele preparate de apotecari sunt distribuite sub numeroase forme. Majoritatea sunt destinate administrării orale, sub formă de supe preparate prin fierberea substanțelor de origine animală, sub formă de decocturi care transferă aroma simplelor într-un lichid, de infuzii, prin turnarea unui lichid fierbinte peste un produs medicamentos
