Sfântul Dimitrie, cunoscut în tradiţia ortodoxă drept „Izvorâtorul de Mir”, este cinstit în fiecare an pe 26 octombrie; viaţa, martiriul şi rolul său în cultul creştin se leagă de cetatea Tesalonicului, unde, potrivit sinaxarelor şi vieţilor bisericeşti, a fost martirizat în primele decenii ale secolului al IV-lea. Tradiţia bisericească îl prezintă ca pe un demnitar creştin care a mărturisit credinţa în Hristos şi care, în urma refuzului de a se pleca în faţa închinării la idoli, a suferit martiriul.
Numele de „Izvorâtorul de Mir” provine din credinţa — susţinută şi de relatările contemporane ale clerului şi ale pelerinilor — că din moaştele sale, păstrate în Biserica Sfântului Dimitrie din Tesalonic, s-ar fi scurs şi se scurge şi astăzi mir cu virtuţi vindecătoare, mir care este oferit credincioşilor ca semn al mijlocirii sale. Acest fenomen face din cultul Sfântului Dimitrie unul dintre cele mai respectate din lumea ortodoxă şi explică pelerinajele spre locul în care sunt păstrate moaştele.
În spaţiul românesc, sărbătoarea Sfântului Dumitru — în popor Sâmedru — marchează, pe lângă dimensiunea liturgică, încheierea calendarului agrar şi începutul pregătirilor pentru iarnă. Obiceiurile asociate zilei de 26 octombrie includ aprinderea focurilor (focurile lui Sâmedru) în noaptea de dinainte, pomeni şi coliva pentru cei adormiţi, ritualuri agricole de vestire a vremii şi practici menite să binecuvânteze gospodăriile şi animalele. În zonele rurale, pomenirea este însoţită de superstiţii şi interpretări populare legate de mersul animalelor şi de sporul casei, elemente redate constant de sursele etnografice şi mass-media locale.
Sărbătoarea din 2025 a primit la rândul ei organizare liturgică şi pelerinaje documentate de Patriarhia Română: programe ale slujbelor şi privegherilor au fost publicate pentru Catedrala Patriarhală şi alte lăcaşe de cult, iar în cursul acestei perioade au loc şi procesiuni şi expoziţii legate de cinstirea sfinţilor Dimitrie.
Pe lângă componenta liturgică şi folclorică, relatarea minunilor atribuite Sfântului Dimitrie este prezentă în publicistica religioasă şi în articolele dedicate vieţilor sfinţilor; acestea redau mărturii vechi şi mai recente despre vindecări şi ajutor văzut de credincioşi în urma închinării la moaşte sau la obiecte sfinţite cu mir. Mass-media care reflectă cultul ortodox şi publicaţiile bisericeşti prezintă astfel naraţiunile despre intervenţii vindecătoare ca parte a moştenirii spirituale a sfântului, fără a pretinde aici verificări medicale independente.
Sfinţenia lui Dimitrie păstrează, în sfârşit, o dublă vizibilitate: la nivel oficial, prin programele liturgice şi procesiunile organizate anual de instituţiile bisericeşti; la nivel popular, prin obiceiuri vechi care marchează trecerea anotimpurilor şi conservă credinţe legate de protecţia gospodăriei şi a vitelor. Pentru credincioşi şi pentru comunităţi, 26 octombrie rămâne astfel o zi atât de cinstire liturgice, cât şi de întâlnire cu tradiţia vie.
