În fața unui deficit tot mai acut de forță de muncă, companiile românești sunt forțate să își extindă recrutările dincolo de granițele Europei, direcționându-se către Asia și Africa pentru a găsi personal în domenii precum sudură, croitorie și agricultură. Această tendință, confirmată de surse publice recente, reflectă probleme structurale profunde pe piața muncii interne și pune în lumină limitările reglementărilor actuale.
Lipsa de muncitori calificați și necalificați, o presiune pe companii
În ultima perioadă, angajatorii reclamă dificultăți majore în găsirea de personal potrivit pentru posturi atât necalificate (muncitori generaliști, operațiuni simple), cât și calificat (de exemplu, lideri de echipă sau specialiști agronomi). Conform unei relatări recente, firme mari, inclusiv din sectorul naval, filmează câteva minute activitatea candidaților în procesul de selecție, tocmai pentru a verifica abilitățile la fața locului.
Aceeași sursă menționează că sunt solicitate frecvent persoane care pot coordona echipe sau care dețin competențe tehnice, și nu doar muncitori „la matriță”.
De ce Asia și Africa? România caută „pe alte continente”
În contexte în care piața internă nu poate suplini cererea, companiile apelează tot mai des la agenții de recrutare internaționale care colaborează cu țări din Asia precum Nepal, Sri Lanka, India, Bangladesh sau Vietnam.
Date recente de la Inspectoratul General pentru Imigrări indică că în 2025 primele trei țări furnizoare de forță de muncă non-UE către România sunt Nepal (18.772 persoane), Sri Lanka (6.295) și India (3.445). Totodată, angajatorii recurg la sisteme de leasing de personal — în care agențiile contractează și apoi „închiriază” muncitori — mai ales în construcții și agricultură.
Însă procesul de angajare internațională este departe de a fi simplu: autoritățile române procesau recent astfel de recrutări cu întârzieri care pot depăși un an, potrivit unor relatări din mass-media.
Cerințele ridicate complică și mai mult importul de forță de muncă
Pe lângă competențele tehnice, un obstacol comun identificat de angajatori este cerința ca angajatul să dețină carnet de conducere — cerință dificil de îndeplinit pentru candidați din unele țări asiatice, mai ales în lipsa acordurilor reciproce de recunoaștere a documentelor. De asemenea, firmele trebuie să asigure cazare și transport pentru lucrătorii importați, aspecte care cresc costurile operaționale.
Răspuns legislativ: contingent de 100.000 de lucrători străini în 2025
Ca răspuns la solicitările angajatorilor și la complexitatea situației, Guvernul României a aprobat prin Hotărârea nr. 10/2025 un contingent de 100.000 de lucrători străini nou-admiși pe piața muncii în anul 2025. Această cifră rămâne aceeași ca în perioada precedentă, în ciuda cererilor din partea mediului de afaceri pentru un contingent mai mare.
Cifre oficiale indică faptul că până la 12 decembrie 2024 erau active 146.387 contracte individuale de muncă pentru cetățeni din afara Uniunii Europene, iar 94.155 dintre acestea erau contracte relativ recent semnate. Estimările din mediul de resurse umane afirmă că necesarul real ar fi mai mare, undeva la peste 250.000 de muncitori străini pentru acoperirea deficitului.
Limitări și riscuri inerente
Menținerea contingentului la 100.000 ridică întrebări privind eficiența măsurii în fața presiunilor crescânde din economie. De asemenea, recrutarea din țări cu reglementări diferite și sisteme de recunoaștere a documentelor poate genera blocaje administrative și întârzieri. Lipsa unei infrastructuri rapide și eficiente pentru procesarea dosarelor de muncă și imigrare agravează problemele companiilor care nu își pot permite să aștepte luni de zile.
Mai mult, importul de forță de muncă din zone geografice îndepărtate poate ridica probleme de integrare culturală, adaptare la standarde de muncă locale și fluctuații în rândul lucrătorilor, aspecte pe care agențiile de recrutare străine încearcă să le atenueze prin pregătire preliminară şi servicii de acomodare.
Criza forței de muncă din România devine tot mai acută, iar angajatorii, în căutare disperată de sudori, croitori sau agronomi, caută soluții la scară internațională. Recrutările din Asia sau Africa reprezintă o realitate tot mai prezentă, dar nu lipsită de provocări: de la cerințe tehnice și logistice impuse de angajatori, până la procedurile birocratice românești care pot întârzia procesul de angajare. Hotărârea guvernamentală de a aproba un contingent de 100.000 de lucrători străini în 2025 este un pas legislativ clar, dar rămâne de văzut dacă va putea satisface cererea reală a economiei și dacă măsurile de implementare vor fi suficient de eficiente.
