România conduce clasamentul Uniunii Europene în privința proprietății locuințelor, cu o rată de 95,6%, potrivit unei analize realizate pe baza datelor Eurostat. Țara noastră este urmată de Slovacia, Croația și Ungaria, state care depășesc, la rândul lor, pragul de 90%. În contrast, Germania rămâne singurul stat membru al Uniunii în care majoritatea populației locuiește în chirie, peste 53% dintre germani fiind chiriași.
Diferențele profunde dintre estul și vestul continentului sunt explicate prin contextul istoric, structura economiei și tradițiile culturale. În fostele țări comuniste, printre care și România, privatizarea masivă a locuințelor din anii ’90 a transformat chiriașii de stat în proprietari, la prețuri mult sub valoarea pieței. Acest proces a dus la o expansiune rapidă a proprietății private și la un număr redus de locuințe disponibile pentru închiriere. În Germania, modelul locativ a urmat o altă direcție: politicile publice au favorizat dezvoltarea pieței de închirieri, cu o legislație solidă de protecție a chiriașilor și o cultură urbană în care mobilitatea profesională este o constantă.
Tradițiile culturale joacă, de asemenea, un rol decisiv. În sudul și estul Europei, deținerea unei locuințe este percepută ca o formă de siguranță și stabilitate familială, în timp ce în nord și vest chiria este considerată o opțiune normală și flexibilă. Proprietatea este o valoare culturală puternică în Est, în timp ce în Vest închirierea este un stil de viață asumat.
Deși procentul ridicat al proprietarilor din România poate fi interpretat drept un semn de prosperitate, el ascunde o realitate complexă. Multe dintre aceste locuințe sunt vechi, insuficient modernizate sau aglomerate, iar tinerii se confruntă cu dificultăți tot mai mari în achiziționarea unei case în mediul urban. În același timp, piața închirierilor rămâne nereglementată și neuniform dezvoltată, limitând mobilitatea internă și accesul la locuințe de calitate în marile orașe.
România continuă, astfel, să reprezinte un caz aparte în peisajul european, unde deținerea locuinței este norma, iar chiria – o soluție de moment. În Germania, fenomenul se inversează, arătând că modelul locativ reflectă nu doar economia unei țări, ci și mentalitatea colectivă a societății.
